Cum să punem nume copiilor

copil-botez

Punerea numelui nu este un lucru atât de puţin însemnat cum cred oamenii care ţin minte numele mai bine decât cunosc miezul lucrurilor şi legăturile dintre ele. Înţelepciunea omului întâi-zidit a fost pusă la încercare şi vădită prin aceea că a pus nume fiecărui suflet viu.

Prin punerea numelor de către patriarhi s-a arătat nu o dată darul străvederii şi prorocirii, însuşi Dumnezeu, când a binevoit să-i dea lui Avraam o binecuvântare nouă, plină de înţeles, asupra urmaşilor lui, i-a dat ca pe o chezăşie, ca pe o pecete, ca pe un semn de taină al binecuvântării aceleia, un nume nou.

Sfânta Biserică, ştiind că puţini sunt în stare să pună singuri nume purtătoare de binecuvântare, a rânduit minunatul obicei de a pune nume de Sfinţi, care prin harul acelor Sfinţi au întotdeauna înţeles bun şi pot aduce binecuvântare. Deosebit de bine este însă pentru acel prunc căruia i se dă nume de Sfânt nu numai după obicei, ci din credinţă şi din dragoste către Sfânt.

Sfântul Filaret al Moscovei

„La noi, numele au început să fie alese nu după Dumnezeu. După Dumnezeu, iată cum trebuie făcut. Alegeți nume din calendare: fie al Sfântului zilei când se naște pruncul, fie al zilei când se botează, fie al uneia dintre cele trei zile care urmează Botezului. Atunci lucrul se va face fără socoteli omenești ci cum va da Dumnezeu pentru că zilele de naștere sunt în mâna Domnului.”

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Extras din ”Cum să educăm ortodox copilul”, Ed. Sophia, București, 2011, pag. 39

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.