Cum se curăță SUFLETUL (foarte important!)
Tot ceea ce este murdar se curăţeşte prin lepădarea de păcat şi prin lupta necruţătoare împotriva lui cu credinţă, nădejde şi dragoste către Domnul. Dispoziţiile acestea sufleteşti sunt atât de puternice încât într-o clipă curăţesc totul. Aşa s-a întâmplat cu tâlharul pe cruce.
Oricâte păcate ar avea omul şi oricât de mari ar fi ele, pe toate le iartă Domnul celui ce se căieşte şi se hotărăşte sincer să nu mai fie indulgent cu sine, ci, dimpotrivă, să stea drept, chiar dacă pentru aceasta ar fi ameninţat cu moartea. Dacă această nădejde în Mântuitorul vă lipseşte, trebuie să vă rugaţi Lui – şi v-o va da… Cine s-a căit sincer şi a primit iertare de la Domnul prin părintele duhovnic în Taina Pocăinţei… şi apoi, în realitate, a pornit pe calea cea bună şi merge pe ea, la acela Domnul priveşte cu bunăvoire, fară să pomenească nedreptăţile lui dinainte.
Sfântul Teofan Zăvorâtul