Cum ştim dacă nu putem să ne facem rugăciunea de seară de oboseală sau din lene?
Harul ăsta e năstruşnic rău, maică! Se-ascunde, se joacă de-a v-aţi ascunselea cu noi. Pentru că numai aşa creştem mari. Acum eşti mai sus decât erai când aveai râvnă. Aşa lucrează Dumnezeu, suflete! Este cu noi, după aceea ne părăseşte, ca noi să facem ca atunci când aveam harul cu noi. Ca atunci. Iar dacă nu poţi, atunci ţi se socoteşte ţie de parcă ai fi făcut.
Dar să fie un „nu pot” adevărat. Cum deosebim? Cum ştim dacă nu putem să ne facem rugăciunea de seară de oboseală sau din lene? Să mergem la rugăciune, spunea un părinte, la locul de rugăciune, şi să spunem: „Doamne, sunt atât de obosit, încât nu zic decât Tatăl Nostru”. Şi stăm acolo în genunchi, spunem „Tatăl nostru”, ne ridicăm şi ne ducem să ne culcăm. Dacă a fost oboseală, vom dormi de parcă ne-am rugat două ore. Dacă a fost de la vrăjmaşul, rămânem două ore în continuare la rugăciune. Că el fuge când vede această smerire a noastră. Să dăm puţinul pe care îl putem da, acolo, la locul de rugăciune.
Monahia Siluana Vlad
Extras din ”Deschide cerul cu lucrul mărunt”, Ed. Doxologia, Iași, 2013, pag. 167-168
