Cum tu creştină fiind şi având cap pe Hristos, îndrăzneşti a pune pe faţa ta această satanicească mască?
Sfântul Ioan Hrisostom învaţă şi mustră femeile creştine care se sulimenesc, zicându-le: „Dacă Lia aceea, femeia Patriarhului Iacob, cu toate că era urâtă din fire şi nu era iubită de bărbatul ei, precum sora sa Rahila, şi măcar că era crescută de păgâni închinători de idoli, cu toate aceste arătate deci şi adevărate pricini, n-a îndrăznit să pună dresuri pe faţă şi să-şi strice firescul caracter al feţei sale, ci l-a păzit întreg; cum tu creştină fiind şi având cap pe Hristos, îndrăzneşti a pune pe faţa ta această satanicească mască? Cum nu-ți aduci aminte că această faţă pe care o dregi cu suliman ai curăţit-o cu Sfântul Botez?
Cum nu te gândeşti că aceste buze pe care le roşeşti acum, le-ai vopsit de atâtea ori cu Sângele Stăpânului Hristos, când te-ai împărtăşit? Să ştii că te-ai unit şi te-ai logodit cu Împăratul Hristos, care nu se bucură de aceste vopsele dinafară ale trupului, ci de frumuseţea cea dinăuntru a sufletului, care îi este foarte îndrăgită.
Părintele Nicodim Măndiţă
Extras din ”Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, Ed. Agapis, 2000, pag. 85