„Cum va învia Dumnezeu trupurile îmbătrânite şi ofilite?”

Credinţa noastră este pe de-a-ntregul credinţă a învierii. Ea învie sufletele moarte, ceea ce eu cred că este o mai mare minune – şi atunci, cum să nu poată învia şi trupurile? Tu îţi mărturiseşti credinţa tare în Atotputernicul Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, însă te chinuie întrebarea: „Cum va învia Dumnezeu trupurile îmbătrânite şi ofilite?” Păzeşte-te ca nu cumva să te asemeni cu vrăjmaşii lui Hristos, saducheii, care, de asemenea credeau în Dumnezeu, însă tăgăduiau învierea din morţi.

Trupurile tinere şi cele bătrâne nu sunt deopotrivă în moarte? Şi nu se desfac atât unele cât şi celelalte în ţărână, din care au şi fost zidite la început? Dar atât unele, cât şi celelalte vor învia cu o la fel de mare uşurinţă în Ziua de Apoi, în Ziua Judecăţii, prin cuvântul Ziditorului.

Nici slăbiciunea picioarelor bătrâneşti nu va încetini, nici sprinteneala picioarelor tinereşti nu va grăbi scularea morţilor din ţărâna mormintelor. Cuvântul lui Dumnezeu poate orice: El învie şi omoară, face şi nimiceşte. Toate sunt cu putinţă la Dumnezeu.

Spui cu naivitate că n-ai dori nicicum să fii în împărăţia lui Hristos în trupul tău de acum, bătrânesc şi prăpădit. Nici nu vei fi, soro, nu te teme! Când sufletul mort al unui [ne]credincios învie, se scoală şi învie prin credinţă, sufletul lui cel nou de-abia mai seamănă cu vechiul suflet mort, dar personalitatea lui rămâne conştientă de sine de-a lungul întregii sale vieţi. Ceva asemănător se întâmplă când cineva îşi leapădă zdrenţele şi se îmbracă în mătase. Ceva asemănător se va întâmpla şi cu trupurile.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Extras din „Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, Vol. 1, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002, pag. 279-280