Cutiile de calmar

Bătrânul Rafail care trăia lângă Chilia Sfântului Efrem, avea obiceiul ca în vremea Vecerniei și a celorlalte slujbe, să lovească în loc de toacă, așa cum bat la mănăstiri, niște cutii goale de calmar, pe care le agățase de un lemn.

Odată, pe când el lovea cutiile sale, un monah din vecinătate, urca pe cărarea ce trecea pe alături. Dar de îndată ce acela a auzit zgomotul, a monologat cu voce tare: „Dar acesta ce-a pățit? Și-a pierdut mințile?”.

Starețul Efrem, care stătea pe o terasă din apropiere și săpa pământul, a auzit aceste cuvinte de judecată. Mai târziu spunea: „Am văzut în duh că sufletul fratelui acestuia a căzut. Și m-am minunat de puterea pierzătoare a osândirii”.

Articol relatat de portalul marturieathonita.ro