Dacă cineva nu se roagă niciodată pentru altcineva, aceasta înseamnă că el nu iubeşte pe nimeni

Omului modern îi lipseşte dragostea, iată de ce el este în continuă căutare a ei. Deplângându-şi soarta sa, el îşi reaminteşte cuvintele Scripturii: „Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.” (Mt. 24:12). Dar sufletul credincios știe că el este singurul responsabil pentru dragoste, el știe, de altfel, că învățătorul firesc şi constant al dragostei nu este altcineva, decât rugăciunea. Când o inimă atinge o altă inimă într-o compasiune unită de rugăciune, harul lui Dumnezeu coboară în ambele inimi și face miracole.

Rugăciunea este un semn al dragostei. Dacă cineva nu se roagă niciodată pentru altcineva, aceasta înseamnă că el nu iubeşte pe nimeni. De aceea îi este complicat să înțeleagă cuvintele profunde ale Sf. Siluan de la Muntele Athos: “A te ruga pentru oameni, înseamnă a-ți vărsa sângele”.

Trebuie să învățăm să iubim prin rugăciune. Prin urmare, trebuie să ne întrebăm: ne rugăm adesea pentru oameni? Şi dacă e aşa, ne rugăm cu ardoare pentru ei? Inima noastră simte durere şi pentru alţii, nu doar pentru noi înșine și cei dragi?

Suntem de obicei împiedicați să ne rugăm pentru aproapele nostru din cauza păcatelor sale aparente şi a răului pe care ni l-a provocat , care ne-a rănit amorul propriu. Dar de ce? Doar cineva care a căzut într-un păcat necesită compasiune, iar rana sa are nevoie de vindecare prin rugăciune. Nici un rău aparent din lumea aceasta nu ar trebui să ne sperie sau să ne pună pe fugă . Din contra, un creștin trebuie să fie cu trezvie în rugăciune, după cum ne spune apostolul Pavel: „Iar dreptul din credinţă va fi viu; şi de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el” ( Ev. 10,38).

Când implorăm mila Sa, Dumnezeu numără lacrimile vărsate în rugăciunea plină de compasiune cu o mai mare grijă, decât scafandrii care adună mărgăritarele de pe fundul mării. Aşa Bnecuvântata Xenia, atât de mult şi-a iubit soțul, încât după moartea lui subită, şi-a transformat întreaga viața în rugăciune pentru el. Și această rugăciune, la rândul său, a transformat-o pe Xenia dintr-o rugătoare pentru o persoană dragă, într-o mijlocitoare pentru mii și mii de oameni .

Credința dacă este vie, și nu mecanică, sau magico-egoistă, va obliga omul către rugăciune. Și, uneori, de a o face mai mult pentru alții, decât pentru sine.

În fiecare biserică, uneori poți vedea cupluri îndragostite. Mergând, ţinându-se de mână, ei se opresc la biserica care se întâmplă să fie în calea lor. Vorbind în şoaptă între ei, aprind lumânări. Poate că visează la ziua în care se vor căsători … Acesta este momentul în care ar trebui să înceapă să se roage unul pentru altul. Acesta fiind primul pas pe calea adâncimii de nepătruns a unităţii și armoniei interioare . Pentru ca acest lucru să fie realizat, trebuie să ne rugăm în orice moment al căsătoriei: în bunăstare și în sărăcie , în sănătate și în boală, în vremuri de ispită și la apropierea păcatului, în zilele vegherii asupra somnului întâiului-născut …Va trebui să depăşim toate ispitele și să vindecăm toate rănile prin rugăciune. Nu vom putea intra şi în Împărăția Cerurilor, pe altă cale, decât pe cea a rugăciunii. Pentru că în această împărăție a dragostei , Duhul Sfânt va continua să încurajeze rugăciunea dintre oameni , mijlocind „pentru noi cu suspine negrăite” (Rom. 8,26).

Traducere şi adaptare Natalia Lozan

Surse: orthodoxologie.blogspot.com, altarulcredintei.md