„Dacă mâna ta te sminteşte…” – Patima masturbării (o abordare ortodoxă)

Masturbarea (auto-satisfacerea sexuala) este înca un subiect tabu pentru foarte multe carti ortodoxe care încearca sa abordeze problemele tineretului. Trebuie sa depasim starea de stînjenire pe care o naste subiectul pentru a încerca sa lamurim tinerilor adolescenti, în duh crestin ortodox, problematica masturbarii (a malahiei sau, cum impropriu e numita uneori, onanie).

[Cuvîntul onanie vine de la personajul biblic Onan. Acesta refuza împlinirea responsabilitatii leviratului, a carui datorie era sa însamînteze pe vaduva fratelui sau cu care, conform rînduielii, se casatorise pentru a asigura continuarea neamului acestuia (fiii nascuti cu vaduva erau deci considerati fii ai celui raposat). Onan, însa, refuza sa o lase însarcinata pe femeia fratelui sau decedat, el varsa samînta jos, ca sa nu ridice urmasi fratelui sau (Facere 38, 9) ceea ce atrage mînia lui Dumnezeu care-l omoara. Deci, pacatul lui Onan nu este nici masturbare, nici chiar ceea ce azi se numeste coit întrerupt sau ejaculare ante-portas. Pacatul sau consta în nesupunerea fata de legea leviratului. De aceea am zis ca masturbarea este numita impropriu onanie.]

Revistele ce au ca target tinerii (Bravo, Popcorn, Cosmopolitan, FHM etc.), emisiunile radiofonice sau TV, ziarele prin rubricile despre sexualitate, vorbesc despre firescul masturbarii, despre, cum titra o carte de dupa revolutie, dreptul la placere, fiind vazuta de cele mai multe ori ca o nevinovata forma de explorare a sinelui.
Despre masturbare s-au spus în trecut multe neadevaruri care sunt pomenite si azi de „apologetii” acestei practici. S-a zis ca duce la orbire, la sterilitate, la debilitate mintala sau la… cresterea parului în palma. Astazi este stiut ca masturbarea nu afecteaza biologic organismul. Însa afecteaza persoana din perspectiva comportamentala, dar mai ales din perspectiva spirituala, duhovniceasca.

Am întîlnit întîmplator în cancelarie o revista Cosmopolitan în care se spunea ca în topul placerilor erotice pe primul loc este masturbarea (spunîndu-se ca nimeni nu poate sa ofere partenerului mai multa placere decît poate sa-si ofere el singur). Pe locul trei era pomenit sexul normal, iar pe celelalte locuri…nu mai conteaza. Atunci am realizat instantaneu ca în nebunia aceasta „apologetica” exista o fisura… Cel ce se va deda masturbarii va avea parte de „senzatii” pe care nu le va trai în relatia fireasca de cuplu, deci va fi nemultumit de relatia trupeasca fireasca. Logic, am dedus ca cel ce se masturbeaza, cînd va avea parte de o relatie trupeasca fireasca, se va adapta foarte greu. Erotismul real va fi mult prea „ametitor” fata de cel imaginar, pornografic cu care majoritatea asociaza explorarea de sine. De aici si imposibilitatea acestora de a controla actul intim în sine (Pe CD-ul multimedia „Programul national de educatie pentru sanatate, Ghid multimedia pentru profesori, partea I” -aparut sub egida MEC – se vorbeste despre ejacularea fara erectia penisului, fenomen care are semnificatie patologica, în a carui cazualitate este incriminata masturbarea frecventa.). Daca luam în calcul si animalitatea si egoismul cu care respectivul s-a îmbogatit prin practica masturbarii, vom întelege de ce se vorbeste atît de mult azi despre disfunctii erectile la tineri. În conditiile acestea, punînd cap la cap informatiile, am conchis ca cine practica premarital masturbarea, are mari sanse sa o practice si postmarital. Daca putem gasi oarecare circumstante atenuante neputintei trupesti a tinerilor frustrati, singuratici, inactivi, nu poti gasi însa circumstante si pentru cei casatoriti. Nu e ceva mai degradant si josnic decît sa fii casatorit si sa practici auto-satisfacerea sexuala. Pentru ca am vrut ca teoria mea sa-mi fie confirmata si de un expert, am cautat statistici si am dat peste una ce mi-a confirmat banuielile: 74% dintre femeile maritate se masturbeaza. Probabil ca procentajul barbatilor este putin mai mare sau asemanator.

Pe un site tineresc se spunea: ” … pentru ca un tînar baiat sa fie în stare sa reziste masturbarii trebuie foarte mare tarie. Oricum noi nu-i vedem rostul (rezistarii, n.n.)”. Biserica însa vede rostul. Masturbarea (sau malahia) este pacat pentru ca „este contrara scopului natural pentru care Dumnezeu a creat sexualitatea la început. Îi lipseste finalitatea, care este procrearea si daruirea de sine reciproca, apoi încalca porunca de a duce o viata casta. Pentru a-si împlini scopul, sexualitatea trebuie sa formeze comuniunea între doua persoane, unirea durabila într-un singur trup, (în taina nuntii, n.n.) . Pentru cei mai multi dintre tinerii adolescenti masturbarea este substitut pentru viata sexuala. Acestia se amagesc ca-s înca feciori pentru ca n-au desfrînat în fapt, desi Sfîntul Ioan Scararul spune ca malahia este desfrînare ce se face fara de alt trup. Bineînteles ca nu-i tot una, dovada ca desfrînarea propriu-zisa este opritoare de la preotie, iar malahia nu, spun Canoanele Parintilor. Însa, e limpede ca nici unul, nici altul dintre cei patimasi nu traieste în curatie.
Oricît s-ar vorbi în favoarea acestei practici tineresti, glasul constiintei spune oricarui tînar crestin ca-i nefiresc, îi spune cel putin la început, pentru ca Morala Ortodoxa vorbeste si de adormirea constiintei morale.

Hristos ne cheama sa depasim cele ale firii. Omul are instincte, însa nu trebuie sa fie robul lor. Nevoia biologica poate fi subtiata daca nu este întarita de influente externe, de setea patimasa a omului. Aceasta sete o poate potoli doar Hristos, de aceea în relatie cu El trebuie sa vedem si terapia.

Patima este, se pare, greu de vindecat. Creeaza dependenta, irascibilitate care devine semn al deznadejdii. Este necesar ca tînarul sa se îndeparteze de pricinile ce-i tulburau mintea si-l îndemnau spre pacat si sa nu mai dea frîu liber gîndurilor de desfrînare, ci sa le respinga chemînd pe Hristos în ajutor, prin rugaciune. Deci, prin paza mintii, paza ochilor, prin îndepartarea de pricina pacatului; si toate acestea sa le aiba în vedere asa cum au însemnarile din agenda („trebuie sa ajung la…”, „sa cumpar…”, „sa-mi pazesc mintea…”). Despre aceste exercitii spirituale vorbesc multe scrieri ascetice. Nu e tocmai usor pentru cei ce nu au o aplecare prea mare spre cele duhovnicesti. E vorba de lupta crunta cu dulceata patimilor, cu vechile deprinderi. Vindecarea nu e act magic, nu e vorba de o pastila pe care daca o iei, gata – scapi de raceala. Daca învatatura morala a Bisericii (bazata pe Sfintii Parinti, dar si pe bunul simt!) condamna aceasta practica, înseamna ca exista vindecare pentru oricine, deci nu exista „nu pot sa ma las”, pentru ca suntem încredintati ca primim îndeajuns har dumnezeiesc încît sa depasim orice neputinta. Vinovat de cadere este omul si nu Dumnezeu care a îngaduit ispita. Nu e cazul sa judecam cu asprime, însa se pare ca cel ce nu lupta, nu învinge. Daca tînarul cauta reviste, filme cu caracter erotic, pornografic, cyber-sex pe chat-urile Internetului , muzica cu iz erotic, senzuala (maneaua, hip-hop-ul), dansul lasciv, provocator prin discoteci, saruturile mult prea prelungite si senzuale, daca are o preocupare, o aplecare spre patima trupului, va avea mult de luptat cu patima malahiei. Nu îi va fi greu, îi va fi imposibil! Tînarul nu trebuie sa-i mai dea mintii prilej sa rumege cele ale desfrînarii, prin diferite închipuiri pacatoase, si asa va disparea, cu mila lui Dumnezeu, si patima. În primul rînd trebuie sa constientizeze ca pacatul cu pricina, dar si pacatul în genere, îl îndeparteaza de Dumnezeu, îi croiesc drum spre iad dupa cuvîntul Sfîntului Apostol Pavel care marturiseste lamurit: Nu va amagiti: …Nici malahienii… nu vor mosteni Împaratia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 10). Tînarul trebuie sa-si vada interesul întrucîtva, pentru ca masturbarea îl îndeparteaza de Hristos, de mîntuire. Nu trebuie sa se justifice sau sa se îndreptateasca pe sine gîndind ca majoritatea cad în patima masturbarii . [Statisticile spun îngrijorator ca peste 80% dintre adolescenti si aproximativ 50% dintre adolescente practica auto-satisfacerea sexuala.]

Apoi trebuie sa se înarmeze cu rugaciune multa (Psalmi, Paraclisul Maicii Domnului sau Plînsurile Sfîntului Efrem Sirul etc.), cu post, cu Sfînta Liturghie, cu metanii – caci malahia este o patima si a sufletului si a trupului. Tînarul trebuie sa aiba îndrazneala sa-i spuna lui Hristos neputinta lui, sa-i ceara sprijin, putere, nadejde. Spun asta pentru ca multi, din cauza patimilor, nu au îndrazneala gîndind ca Dumnezeu nu-i mai asculta.
Categoric, Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.

„…Ma bucura ca ati tratat acest subiect delicat si din perspectiva moralei ortodoxe. Sunt de acord cu toate cele ce ati spus în articol, însa cum sa depasesc pragul rusinii la scaunul marturisirii? Îmi e greu sa marturisesc aceasta patima stînjenitoare a masturbarii! Nu vreau sa port eticheta asta, nu vreau sa ma stie parintele ca cel ce faceam acest lucru.
Cred ca, de aceea, îmi este si greu sa ma las de pacat”.
(M.N., elev)

Sfîntul Isaac Sirul spunea ca cel ce se vede asa cum este si care si-a cunoscut pacatul este mai mare decît cel care învie mortii. Ferice de tine ca-ti vezi neputinta si ca vrei sa o lasi în urma. Dumnezeu a facut un pas urias spre tine, mai ai si tu de facut un pas mic înspre El. Consider ca trebuie sa te înarmezi cu mult curaj pentru a te marturisi duhovnicului. Dar cred ca stiai aceasta, nu-i o noutate pentru tine, nu aceasta voiai sa auzi. Sunt convins ca e cumplit de greu, nici eu n-am avut curajul si vointa necesara totdeauna; si eu m-am rusinat la început de unele pacate. Îti fac o destainuire: cînd am învatat cum sa ma marturisesc cu folos, am stat cîteva ore bune singur cu mine si am facut o lista impresionanta. Eram convins atunci ca nu scapasem nimic esential, si, într-adevar daca îmi amintesc bine, nu scapasem. Apoi am început sa o citesc si m-a apucat groaza… Eu eram acela? Da, se pare ca eu eram… Aveam însa o mare dorinta de a pune început bun vietii, aveam credinta, aveam pocainta, aveam curaj, aveam chiar si lacrimi pe atunci… Stiam bine ca toate cele scrise de mine acolo puteau fi istorie, dar ce zic istorie.., puteau fi sterse si uitate de Dumnezeu ca si cum ele n-ar fi fost, dupa cuvîntul Scripturii: Eu, Eu sunt Acel Care sterge pacatele tale si nu Îsi mai aduce aminte de faradelegile tale (Isaia 43, 25). Asa ca am prins un curaj si mai mare, desi amintirea listei nesfîrsite nu-mi dadea o stare confortabila… Am depasit rusinea ce cred ca m-ar fi dat înapoi, iar, cu mila lui Dumnezeu si cu trecerea timpului, cele din lista s-au mai subtiat (si numarul pacatelor si gravitatea lor), dar rusinea îmi da tîrcoale la fiecare noua marturisire…

Mai bine sa ne rusinam aici si sa luam dezlegare de la Hristos prin preotul duhovnic, decît sa mergem în viata de dincolo cu pacatul nemarturisit, pentru ca atunci toate se vor da pe fata în vazul tuturor si rusinea va fi de nesuportat. Pîna la un punct rusinea e chiar buna, pentru ca e semn al caintei. Putem spune ca daca tînarului îi vine foarte usor sa marturiseasca patima masturbarii – ori nu o regreta, ori se îndreptateste pe sine considerînd ca … „toti o fac”, deci n-ar fi asa grav. Se pare ca cele mai grele marturisiri sunt cele ce contin pacate trupesti, aici rusinea, jena, dezgustul fata de sine îl inunda pe cel ce vine la scaunul marturisirii (desi nu e regula, unii plîng pentru pacate neînsemnate, iar altii cu seninatate încearca sa-si justifice la spovedanie patimile mari). Cu cît nu gasesti putere sa te marturisesti, cu atît îti va fi mai greu sa renunti; într-adevar, amînarea spovedaniei aduce uneori amînarea pocaintei, adica amînarea momentului în care sa pui, cum spun Parintii Bisericii, început bun vietii. Multi dintre duhovnici, din delicatete, nu pun întrebari legate de acest pacat, preferînd sa stie doar daca cel necasatorit traieste în desfrînare sau în curatie. Însa e o datorie a celui ce se marturiseste sa lepede cele urîte ale trecutului si, poate, chiar sa-l roage pe duhovnic sa-l ajute sa se marturiseasca.

Dincolo de rusine, vei trai bucuria nespusa ca ai învins, cu ajutorul lui Dumnezeu. E nevoie de o relatie calda, apropiata între tine si duhovnic (de aceea e foarte important a-l cauta pe cel ce ti se potriveste). Duhovnicul, fii sigur, se va bucura cînd tu, fiul sau duhovnicesc, ai curajul si îndrazneala de a „veni la doctor pentru a lua vindecare”, el va da slava lui Dumnezeu, nu te va eticheta; poate altul înaintea ta a marturisit acelasi lucru sau pacate mult mai grave. Sunt convins ca duhovnicul va da dovada de mult tact si va taia deznadejdea care te bîntuie.

Spovedindu-te sincer vei avea bucuria ca esti stapîn pe tine, ca esti liber („opusul pacatului e libertatea”, spunea Soren Kirkegaard) si nu robit de „patimi stînjenitoare”, vei simti mai abitir Mîna lui Dumnezeu asupra ta. Mai trebuie spus ca nu se îmbolnaveste din înfrînare, din castitate, nu se deregleaza nimeni hormonal (existenta cinului calugaresc confirma întru totul ca omul, cu harul lui Dumnezeu, poate sa-si depaseasca firea). Acestea sunt justificari demonice ale unora care vor sa-si justifice neputinta. La baieti vor urma polutiile nocturne pentru început, dar se vor rari si chiar stopa daca nu vor întretine, în continuare, senzualitatea.

Ai cazut ridica-te, chiar daca e a suta oara, viata duhovniceasca este lupta, efort, nevointa. Spunea Parintele Savatie într-un cuvînt: „sa nu uitam… fie ca suntem ispititi si chiar stapîniti de draci, fie de pornirile normale ale firii, noi, totusi, ramînem crestini. Niste crestini loviti, dar crestini. Sa întelegem ca viata crestinului nu este alcatuita doar din victorii, doar din reusite, ci, poate, mai ales, din înfrîngeri, dar din niste înfrîngeri suportate cu barbatie” [Ierodiacon Savatie Bastovoi, O pogorîre la iad, Editura Marineasa, 2002, pp. 85-86] .
Draga frate, sa strigam catre Dumnezeu ca si odinioara regele David : Pacatele tineretilor mele si ale nestiintei mele nu le pomeni (Psalmi 24, 7).

Laurentiu Dumitru – laurentiudumitru.ro