Dacă răbdăm și iertăm celor ce ne jefuiesc, vom părea, poate, nebuni în ochii lumii, dar vom fi înțelepți înaintea lui Dumnezeu

Încetarea vrajbei și iertarea jignirilor ne-a fost lăsată ca poruncă, nu pentru că Dumnezeu ar avea nevoie de ea, ci pentru că nouă ne este de folos. Cel ce iartă greșelile aproapelui său, singur va primi iertare de la Dumnezeu, după făgăduința Mântuitorului. Și cât de multe păcate avem înaintea lui Dumnezeu! Când ne gândim că la judecata de apoi vom da socoteală pentru toate, ce frică mare ne cuprinde! Spre marea noastră rușinare, la înfricoșata judecată a lui Dumnezeu ni se vor descoperi toate faptele cele întunecate înaintea întregului univers. Și nu vom putea să ne răscumpărăm prin nimic.

Dar, iată, acum Mântuitorul ne arată un mijloc ușor de a șterge toate păcatele noastre. „Iertați, și vi se va ierta vouă.” /Lc. 6:37/ Iartă din inimă măruntele greșeli ale fratelui tău față de tine și vei primi iertare pentru nenumăratele tale păcate față de Dumnezeu! Este oare ceva mai frumos și mai ușor decât aceasta? Dacă din dragoste de Dumnezeu și de sfintele sale porunci nu iertăm, atunci s-o facem măcar pentru propriul nostru folos. Dar, vai! adeseori nici înaltele imbolduri ale virtuții fără gând de agoniseală, nici măcar chemările stăruitoare ale intereselor noastre nu sunt în stare să ne îndemne la iertarea deplină. Ura ne-a orbit într-atât, încât ne-a preschimbat în cei mai mari vrăjmași ai noștri. În vrăjmășia noastră mergem în chip deschis împotriva lui Dumnezeu, îndreptăm tăișul urii împotriva propriei noastre inimi, ne otrăvim sănătatea și ne căutăm singuri veșnica pierzanie a sufletului. Este, oare, ceva mai nebunesc decât aceasta?…

Și cât de frumos este să ierți! Sufletul devine atât de ușor și liniștit! După ce a iertat, omul cearcă o așa umilință, încât e gata să îmbrățișeze lumea întreagă, să-i iubească pe toți oamenii și să ierte toate. Și măcar nici nu este atât de greu să ierți. Pentru aceasta se cere doar puțină bărbăție a sufletului și milostivire a inimii. Taie-ți mândria și vei ierta cu ușurință aproapelui tău! Nimicește-ți ura, acest vrăjmaș al sufletului tău, și îți vei face din potrivnic prieten. De vei birui astfel vrăjmașul din tine, îl vei dezarma pe vrăjmașul cel din afară.

Nu ți se cere să-i dai nimic celui cu care te-ai certat, numai să-l ierți din inimă. Și, pentru o astfel de iertare, Dumnezeu nu numai că-ți va ierta mulțimea păcatelor, ci îți va dărui pe deasupra și comoara cea neprețuită – Împărăția Cerurilor, veșnica bucurie în Rai!

Fericit cel ce grabnic izgonește ura din inima sa! El nu-și otrăvește aici nervii și sus, în ceruri, va fi veșnic printre îngeri. Știind acestea, fie ca și noi, iubiții mei, să fim pregătiți ca întotdeauna să ne împăcăm cu dușmanii noștri. Să nu ne îndreptățim că celălalt nu vrea să se împace cu noi, căci dacă el nu vrea să ne ierte, ce ne împiedică pe noi să îl iertăm? Dacă el se sinucide sufletește prin vrajbă, este, oare, chibzuit ca și noi să ne pricinuim aceeași nenorocire? Cât de des nu auzim în viață astfel de îndreptățiri de sine: „Cum să-l iert, dacă nu vine la mine? El e mai mic. Să întindă cel dintâi mâna pentru împăcare. El m-a jignit pe mine, de aceea el trebuie să-ți ceară iertare! Eu nu am nimic împotriva lui. Dar dacă el nu vrea să ne împăcăm, nici eu nu vreau! Cine, eu să mă duc cel dintâi să-mi cer iertare? De ce să mă umilesc în fața lui? Cine e el? și eu am demnitate omenească! ș.a.m.d.”

Oare n-am rostit și unii dintre noi aceste cuvinte de mai sus? Negreșit! Mai mult, aceste cuvinte mai mult îi învinuiesc decât să-i îndreptățească pe cei ce le rostesc. Nicăieri nu a spus Iisus Hristos să iertăm numai atunci când omul vine la noi să ne ceară iertare. El nu a statornicit nicăieri că trebuie ca acela mai mic să își ceară întâiul iertare. Toți, în orice clipă, suntem datori să-i iertăm pe dușmanii noștri pentru toate cele cu care ne-au vătămat cinstea.

Dacă cel vinovat de ceartă își vine în fire și îi cere smerit iertare potrivnicului lui, va dobândi ștergerea vinovăției sufletului său. Dacă cel nevinovat rămâne neîmpăcat în mândria lui, tocmai prin aceasta se va face mai vinovat decât cel vinovat. Bine este ca acei mai tineri să facă cel dintâi pas către împăcare. Dar, dacă ei nu au această conștiință, atunci nimic nu-i împiedică pe cei mai bătrâni sau mai mari să se smerească primii.

Sfinții Părinți ne învață că cel ce iartă întotdeauna câștigă. Oricare ar fi pricina certei, dacă ierți, ți-ai spălat de îndată sufletul și te-ai făcut vrednic de Rai. Dacă ai iertat celui ce a cugetat să te ucidă, ai ajuns întocmai cu mucenicii. Dacă ierți ocara, te-ai liniștit și ai dobândit Împărăția cerurilor. Dacă, cu mărime de suflet, uiți bârfele și pârele împotriva ta, ai amuțit gura vrăjmașului tău. Dacă răspunzi răului cu bine, ți-ai rușinat vrăjmașul. Dacă primești vătămarea cea răutăcioasă a cinstei tale, te-ai învrednicit de cinstiri cerești. Dacă, având poziție înaltă în viață, îți ceri iertare de la cel mai mic decât tine, nu numai că nu te-ai umilit, ba mai mult ai crescut cu duhul. Dacă nu ești vinovat și ceri celui ce te-a jignit să te ierte, ajutând sufletul acestuia să iasă din iadul vrajbei, ai șters de unul singur multe dintre păcatele tale. Dacă îți umilești mândria, ți-ai proslăvit smerenia.

Hoțul ne răpește bunurile, dar Dumnezeu pe toate le vede. Dacă noi iertăm, Dumnezeu însutit ne va întoarce în ceruri și ne va socoti fapta ca milostenie. Și atunci neprietenul nostru se va preschimba, împotriva propriei voințe, în binefăcătorul nostru, cu ajutorul căruia ne vom mântui mai lesne. Dacă răbdăm și iertăm celor ce ne jefuiesc, vom părea, poate, nebuni în ochii lumii, dar vom fi înțelepți înaintea lui Dumnezeu. Din iertare și răbdare, vom dobândi mare folos pentru sufletele noastre. Atunci nici pe cele răpite nu le vom mai socoti ca pierdute, iar noi înșine vom îndura mai ușor necazurile în viață.

Ca să vă încredințați că acestea nu sunt cugetări deșarte, ci învățătura Sfintei Biserici, vă voi aduce mărturiile scrierilor Sfinților Părinți. Tocmai în această privință, Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește astfel: „Te-a lipsit cineva de bani? De vei răbda bărbătește răpirea lor, răsplată pe măsură vei primi, ca și cum i-ai fi dat în mâinile săracilor. Că și cel ce a dat bani celor săraci, și cel ce, pentru Dumnezeu, nu a dorit răul celui ce l-a jefuit, nici măcar nu i-a rostit un cuvânt rău, aceeași lucrare au săvârșit.”

Întotdeauna Sfinții Părinți au răbdat cu recunoștință toate necazurile din viața lor. Ei știau că cel ce îndură fără cârtire orice încercare, scârbire nedreaptă sau vătămare voită a intereselor sale, cu răbdare, își mântuiește sufletul. A pierdut cele vremelnice, dar a câștigat cele veșnice. De aceea, ei nu se mâniau niciodată pe ceilalți și nu-i vrăjmășeau pe potrivnicii lor. Răbdarea lor față de vrăjmași era o virtute ziditoare și însemnată, în sfânta lor viață duhovnicească.

Cât de drepți erau Sfinții Părinți! Simțiți aceasta, dragi cititori? Dacă o simțiți, bine este sufletelor voastre. Dar, dacă amintindu-vă de dușmanii și datornicii voștri, clătinați cu nemulțumire din cap, căci nu vă puteți închipui cum îl veți ierta pe înșelătorul care v-a mâncat banii și s-a folosit în chip rău de ei, și cum vă veți împăca cu scorpia care cumplit v-a jignit, atunci nu sunteți pe calea cea dreaptă. Deoarece ne-a fost dată poruncă să-i iertăm tocmai pe acești vrăjmași ai noștri pe care îi urâm. Dacă vă mai chinuie aplecările răuvoitoare, înseamnă că nu ați gustat încă din dulceața iertării depline. Interesele voastre trupești sunt, încă, mai presus de cele duhovnicești. Și voi, prinși în mrejele celor pământești, nu puteți să vă luați zborul până la lăcașurile duhului, unde Iisus Hristos le arată mare fericire celor ce-i urmează. Dar dacă ați simțit că Sfinții Părinți, deși nesocotesc într-o oarecare măsură vremelnicele noastre folosințe materiale, ne sfătuiesc drept atunci când ne învață să-i iertăm pe vrăjmașii noștri, dacă ați încercat umilință și bucurie la citirea acestor rânduri, oricât de nebunești ar părea ele lumii, fericiți sunteți! Căci ați aflat calea ce duce spre Împărăția Cerurilor.

Arhimandrit Serafim Alexiev

Extras din „Viața duhovnicească a creștinului ortodox”, Ed. Predania, București, 2010