Dacă te-ai spovedit des, te-ai împărtăşit des, ai scăpat de păcate, mergi curat ca o hârtie albă înaintea lui Dumnezeu

Dumnezeu este Cel ce socoteşte rugăciunile fiecăruia. El este judecător drept şi nu cere mai mult decât poate omul, doar să fie sincer şi să nu caute alte foloase decât cele duhovniceşti. Să se roage şi să-L laude pe Dumnezeu neîncetat. Atât şi nimic altceva. Că Lui I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea – nimic oamenilor, numai lui Dumnezeu. El a creat cerul şi pământul, El a zidit lumea, El mântuieşte lumea, El hrăneşte lumea, dar pentru că oamenii au început să conducă ei – aşa cum papa de la Roma zice că e vicarul lui Iisus –, Dumnezeu se retrage. Dacă vrei neapărat, poftim! Să văd ce-ai să faci! La râpă! Copiii care n-ascultă de părinţi n-ajung bine niciodată. Aşa şi noi. Părinţii noştri sunt în ceruri.

Ce să-i cerem lui Dumnezeu?

Iertare şi mântuire. „Dă-mi, Doamne, să fac voia Ta!”, „Doamne, facă-se voia Ta pentru mine!”.

Dar cum cerem pe acatist, nu sunt mai frecvente cererile de felul: ajutor să ajungem în străinătate, să lucrăm nu ştiu unde…

Astea-s rugăciuni păgâneşti, pentru viaţa aceasta. Cerem mâncare, băutură, avere şi şcoli multe, cinste, distracţie – astea nu sunt rugăciuni creştine. Cerem lui Dumnezeu lucruri de care noi ne lăsăm în câţiva ani, în câteva zile sau în câteva clipe. Plecând din viaţa aceasta nu ne trebuieşte nimic. Alexandru Macedon, împăratul, a cerut să fie înmormântat cu mâinile afară, să se vadă că n-a luat nimic cu el. Omul, când pleacă din viaţa aceasta, pleacă cu faptele. Atâta. Fie bune, fi rele. Dacă te-ai spovedit des, te-ai împărtăşit des, ai scăpat de păcate, mergi curat ca o hârtie albă înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă mori nespovedit, neîmpărtăşit, cu gânduri rele, cu idei rele, atunci mergi ca un cearceaf murdar, pe care-l aruncă în foc oricine, să ardă, să nu se mai vadă.

Extras din Interviul cu părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului