Dacă trăim o schizofrenie politică şi educaţională în România este pentru că ne-am ucis intelectualii

Nu există nimic laic pentru care merită să mori! Tot ceea ce merită să mori e încărcat de sacralitate!

La Evora, în Portugalia, există o capelă a capucinilor – din 1212 sau 1216 făcută numai din cranii şi oase de oameni. Doi călugări veniri de la Padova, în timp, au constatat că oamenii pierduseră frica de moarte, la modul Bem, mâncăm, ne veselim, că şi-aşa murim… – că tot e una din tendinţele actuale. De aceea samuraiului îi era îngăduit aproape orice şi i s-a creat un cod bushido, ca să nu facă orice. Şi ăştia doi călugări – ai zice că-s zăpăciţi, nu? – au construit o biserică numai din oase şi cranii, ca să le aducă aminte oamenilor de moartea lor proprie. Când priveşti o hârcă din aia, nu ţi-e moale! In aceeaşi măsură este cetatea cu cei mai mulţi oameni foarte dispuşi să moară pentru integritatea poporului lor. Cine-şi cultivă serenitatea morţii altfel ajunge să privească viaţa; noi tot mergem pe nu ştiu unde, dar gândiţi-vă, vă rog eu mult de tot, şi pomeniţi-l pe Mircea Vulcănescu pe pomelnicele voastre. Gândiţi-vă bine!

Gânditi-vă bine la eroii care au murit în Gherla, în Piteşti, în Aiud, la Poarta Albă, la Canal… Vă rog eu mult de tot! Nu mai căutaţi modele în altă parte. Dacă trăim o schizofrenie politică şi educaţională în România este pentru că ne-am ucis intelectualii la Piteşti. Şi pe care nu i-am ucis fizic, i-am ucis moral pe 20-30-40 de ani. Aveţi senzaţia că apărau neamul tiriplicii ăştia de partid în vreo situaţie în care România ar fi avut oameni de talia lui Mircea Vulcănescu în economie sau ar fi avut oameni de talia celor morţi la Piteşti, cu sutele, cu miile? Noi nu acordăm respect suficient memoriei poporului nostru. Am zis-o şi v-o repet şi vouă: noi nu vrem să – cum să spun eu? să ne schimbăm istoria, noi vrem să ne-o ştergem. Şi asta ne costă! E un delete dat pe toată istoria. Un delete major! Să admiţi unui om aflat sub incidenţa legii, pentru că a luat şpagă intr-un sistem european de valori, cum este OSC-ul, să spună că nişte fascistoizi şi nişte legionari au votat peste hotare este inadmisibil! în fracţiunea imediat următoare trebuia să i se retragă cetăţenia şi un şut în fund. Afară din România! Asta era atitudinea reală! Dar noi nu! Că noi n-avem urmaşii Piteştiului la conducere. Noi avem urmaşii celor care la Piteşti au creat sistemul – pedagogii sovietici ai politologici. Şi de aici ni se trage!

Gândiţi-vă la demnitatea unora dintre morţile de acolo. Am fost la Jilava anul ăsta – uite, puneţi-vă pe inimă şi faceţi un drum, tinerii din Sibiu, luaţi un tren şi de acolo vorbim cu cineva să vă ia cu autocarele, mergeţi să vedeţi Fortul 13. Mergeţi să vedeţi Piteştiul, pe care aproape că l-au condamnat la dispariţie. Comuniştii l-au dat pe mâna unor ţipi de la antrepriza de construcţii-montaj, ca de obicei, sperând că ăştia, fiind constructori, o să tot fâţâie pe acolo camere, o să dea, o să dărâme şi nu o să se mai recunoască nimic. Or, eu sunt băiat de frizer şi întotdeauna am fost cu părul netuns; eu ştiu ce înseamnă să fii dat pe mâna unui profesionist. Aşa şi clădirea aia. Ăia au construit zeci de blocuri, dar n-au intervenit deloc în clădire. Şi s-au păstrat cele două clădiri: clădirea administrativă şi vechiul celular, care seamănă cu o poştă, din asta, mai înaltă, aşa, cu geamuri foarte înguste şi înalte. Ei, clădirea administrativă în ’ 90 a fost luată de cineva, cealaltă de altă firmă, închipuiţi-vă: puşcăria de la Piteşti este acum spaţiu privat! Aparţine unui domn care a avut această luminare de sus, de la Dumnezeu, să nu radă clădirea, pentru că, în mod normal, el voia să dărâme, să construiască blocuri. Intre timp i-a murit băiatul, el a avut o întoarcere substanţială către cunoaşterea lucrurilor care s-au petrecut la Piteşti şi din osârdia lui personală – personală! – a refăcut penitenciarul acela. In vară, când am fost acolo, ne-au povestit o grămadă de lucruri. Nici n-am cum să vă povestesc, dar în vară am fost şi am intrat şi în beciurile din spate, pe care o altă firmă de construcţie Ie-a preluat, ca să fie birou. Va daţi seama? Să stai la birou în celulele în care au murit oameni? Ce poate să fie acolo? Ce stat bolnav e acesta, care vrea să şteargă lucrurile astea?!

La Fortul 13, la Jilava, au pus oi. Pe locul unde au împuşcat martiri, ani de zile, comuniştii au pus să pască oi, pentru că, în general, ce rămâne după oaie se depune ca o piatră, nu mai poate fi ridicat. N-au bănuit nicio clipă că vor putea să fie rase nişte maluri de pământ şi să se vadă locul unde au fost împuşcaţi, spatele zidului la care erau împuşcaţi cei de acolo. Apoi au zis: A, nul Dar aici era poligon! Da, da!…

Pe tinte vii!

Or, noi nu ducem oamenii acolo. Noi dăm burse la McDonalds. Dăm burse la Disney Land. Cum să ai tu demnitatea morţii pentru poporul tău, când toată istoria poporului tău este un sistem întreg de laşităţi perverse?! Câţi dintre voi aveţi nu numai tăria, ci şi competenţa să luaţi arma în mână, să păziţi fruntariile ţării acesteia? Nimeni nu v-a învătat să muriţi pentru România! Nu v-au învăţat nici măcar să supravieţuiţi în ea! Pe sufletul nostru stă această racilă: angajăm oameni să moară în locul nostru, iar când mor, spunem: Dă-i dracu că pentru bani s-au dus acolo! Nu-i asta reacţia populaţiei când moare câte unul în Afganistan? Ala moare cu tricolorul pe el! Că asta mă bucură în ultimele săptămâni: dacă ne recuperăm imnul si tricolorul si tot am făcut ceva!

De unde demnitatea morţii, dacă n-ai idealuri pentru care merită să trăieşti?!

Părintele Constantin Necula – Extras din „Anatomia sufletului”, Ed. Agnos, 2017, pag. 60-64