De câte feluri sunt gândurile? Gânduri îngereşti, gânduri omeneşti şi gânduri drăceşti
Sunt unii oameni care exagerează lucrurile până la aşa măsură, încât spun că în fiecare clipă omul păcătuieşte. Nu-i adevărat. Chiar dacă ne vin în minte gânduri străine de rugăciune, pentru că mai ales la rugăciune se arată patimile pe care le purtăm în noi, asta nu înseamnă că gândurile străine de rugăciune sunt totdeauna gânduri pătimaşe.
În Filocalie, în volumul I, la Evagrie Ponticul, se spune că gândurile sunt de trei feluri: gânduri îngereşti, gânduri omeneşti şi gânduri drăceşti. Drăceşti sunt gândurile unite cu patimile, adică acele gânduri care izvorăsc din patimi şi care ne arată pătimitori. Gândurile omeneşti sunt gânduri care nu sunt nici bune, nici rele, ci sunt de mijloc, pentru că la apă te poţi gândi şi cu sete, şi fără sete, la aur te poţi gândi şi cu lăcomie, şi fără lăcomie.
Cine se gândeşte cu gânduri indiferente are gânduri lumeşti, iar cine se gândeşte la lucrurile bune cu legătură între ele şi Dumnezeu, acela are gânduri îngereşti, adică se gândeşte la aur, de pildă, şi-L slăveşte pe Dumnezeu pentru frumoasele lucruri pe care le-a făcut El. În acest caz, omul are gânduri îngereşti. Şi prin gândurile obişnuite se ridică la gândurile îngereşti, şi prin gândurile îngereşti se apropie de Dumnezeu.
Părintele Teofil Părăian
Extras din ”Veniţi de luaţi bucurie”, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2001