„De în­dată ce am primit gândul acesta, imediat am căzut grămadă la pământ”

Să ştiţi că numai patimile şi păcatele sunt ale noastre. Orice bine pe care îl facem este de la Dumnezeu şi orice neghiobie pe care o facem este a noastră. Fie şi pentru puţin să ne părăsească ha­rul lui Dumnezeu, şi nu mai putem face nimic. Pre­cum în viața fizică, dacă Dumnezeu ne ia pentru puțin timp oxigenul, îndată murim, tot astfel şi în viaţa duhovnicească, dacă se retrage pentru puțin harul dumnezeiesc, s-a terminat, ne-am pierdut.

Odată, pe când stăteam la rugăciune, simţeam o bucurie. Ore întregi stăteam în picioare şi nu simţeam de­loc oboseală. Atât timp cât m-am rugat, am simţit o desfătare lăuntrică, ceva ce nu o pot exprima în cuvinte. După aceea mi-a trecut un gând omenesc: „Deoarece îmi lipsesc două coaste şi răcesc repede, pentru ca să nu pierd această stare, ci să merg îna­inte cât va ţine, mai bine să iau un şal, să mă înfă­şor cu el, ca nu cumva să răcesc mai târziu”. De în­dată ce am primit gândul acesta, imediat am căzut grămadă la pământ. Am rămas astfel cam o jumă­tate de oră şi abia după aceea m-am putut ridica şi merge la chilie ca să mă întind. Mai înainte, cu cât înaintam în rugăciune simţeam un fel de mângâie­re, de uşurare, de veselie, ce nu se pot explica. Dar de îndată ce am primit acest gând, am căzut grăma­dă. Dacă aş fi adus un gând de mândrie şi aş fi spus, de pildă: „Nu ştiu dacă există trei într-o astfel de stare”, atunci aş fi păţit o mare vătămare. Am gân­dit omeneşte, precum se gândeşte şchiopul la câr­jele lui, iar nu diavoleşte. A fost un gând firesc, şi cu toate acestea ai văzut ce am păţit.

Singurul lucru pe care îl are omul este inten­ţia lui şi potrivit cu ea îl ajută Dumnezeu. De aceea spun că oricâte bunătăţi am avea, ele sunt daruri ale lui Dumnezeu. Faptele noastre sunt zero, iar virtu­ţile noastre sunt un şir de zerouri. Noi vom încerca să adăugăm mereu zerouri şi vom ruga pe Hristos să pună unitatea la început ca să devenim bogaţi. Dacă Hristos nu pune unitatea la început, osteneala noastră este pierdută.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din „Cuvinte duhovnicești”, Vol. 2, Trezvie duhovnicească, trad. de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Ed. Evanghelismos, București, 2011, pag. 315-316