De mână cu Dumnezeu îți poți găsi perechea potrivită
Fii evlavios, devotat lui Dumnezeu, cu nădejdea în care roagă-te ca El Însuşi să-ţi trimită o jumătate plăcută Lui şi mântuitoare pentru tine.
Căutând unirea nunţii, nu urmări scopuri rele, sau satisfacerea patimilor, sau dobândirea de avuţii, sau slavă deşartă, ci numai întrajutorarea rânduită de Dumnezeu în viaţa vremelnică pentru cea veşnică, întru slava lui Dumnezeu şi spre binele celorlalţi. Când ai aflat-o, primeşte-o ca pe un dar al lui Dumnezeu, cu recunoştinţă faţă de El, cu dragoste şi deopotrivă cu cinstire faţă de acest dar.
Sfântul Teofan Zăvorâtul