De ce oare ar trebui să ne fie frică?

Cei care se ostenesc să transforme lumea într-un iad biruiesc tocmai pentru că reuşesc să ne înspăimânte, să răspândească în lume frica şi teroarea – ceea ce se întâmplă acum în întreaga Europă. Unii nu se mai căsătoresc pentru că „vine războiul”, alţii nu mai fac copii, şi am întâlnit şi oameni tineri care nu mai vor să se angajeze din acelaşi motiv. Preferă să stea acasă, susţinuţi material de părinţi, uitându-se toată ziua pe Internet pentru a cerceta semnele vremurilor în contact cu ecranul pentru a vedea ce se mai întâmplă şi când oare va veni odată sfârşitul.

Mai sunt, şi alţii care trăiesc lipsa de sens a vremurilor noastre, care optează pentru un alt fel de dezertare: distracţia şi drogul, sub orice formă ar putea fi administrat. Totul, numai să uiţi şi să trăieşti cât mai intens clipa care ţi-a mai rămas. Pentru ei, sfârşitul este cu mult mai apropiat decât de ceilalţi, dar nu acela apocaliptic al lumii în care ne aflăm, ci al propriei vieţi epuizate în plăceri, secătuite de excitante şi euforizante, de trăiri pasionale şi inevitabila deznădejde.

Că vremurile sunt grele nu avem cum nega. De asemenea, faptul că păcatul s-a înmulţit într-o măsură fără precedent în istorie este cât se poate de evident. Semnele sfârşitului sunt mai uşor de desluşit astăzi decât în oricare epocă anterioară, și asta în primul rând pentru că familia şi rânduielile firii sunt destructurate ca niciodată până acum. Totuşi, Dumnezeu nu grăbeşte încă sfârşitul, și asta pentru că mai sunt, probabil, încă foarte mulţi care nădăjduiesc în mila Lui. Iar Hristos, Fiul lui Dumnezeu, văzând această nădejde, răspunde potrivit credinţei, dând încă lumii răgazul şi şansa de a se întoarce la El.

Căci, într-adevăr, mulţi şi-au întemeiat în aceşti ani familii, au născut şi crescut copii, alţii au făcut şi ei cât bine au putut, toţi cu nădejdea că lumea nu se va sfârşi atât de curând, cu nădejdea la Dumnezeu. Nădejdea este cea care ne arată că am biruit, prin credinţă, încercările celui rău. Prin nădejde vedem lumea mai bună, mai frumoasă, pentru că prin nădejde câştigăm Duhul lui Dumnezeu, Cel ce ne luminează să vedem raţiunile puse de El în zidire, vii şi neschimbate până la sfârşitul veacurilor. Nădejdea ne face să ne bucurăm de lucrurile simple, de zâmbetul unui copil, de o floare şi de orice răsărit de soare. Ea şi numai ea ne probează relaţia cu Dumnezeul cel Viu.

Gheorghe Fecioru, Editorial publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 91/August 2016