Deschide ochii tăi, suflete al meu ticălos, să înţelegi ce erai mai înainte şi cum ai ajuns mai pe urmă

Ai fost fiu, după dar, al Celui Prea înalt, locaş Dumnezeului celui viu, vas al alegerii şi scaunul adevăratului Solomon. Ai fost tron al înţelepciunii, frate al îngerilor şi moştenitor al cereştii fericiri.

Când numeri mulţimea păcatelor tale, socoteşte şi pagubele care îţi vin prin ele, ca să cunoşti cât folos ai păgubit şi să te îndemni spre durere multă şi pocăinţă; că altfel, nimic nu foloseşte întristarea şi durerea, precum zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu este altă pagubă care să se vindece cu întristare şi durere, decât numai a păcatului”. Pentru aceasta, toată întristarea şi durerea este deşartă şi nefolositoare, afară de aceasta. Aşadar, cine doreşte să dobândească această durere de suflet folositoare şi cu totul mântuitoare, să gândească cu luare aminte şi smerenie la bunătăţile de care se lipseşte, şi la toate pagubele care îi vin din păcat, ca să ştie cât de dureros trebuie să se amărască şi să se pocăiască.

Dintre toate aceste pagube, cea mai mare şi mai vrednică de jale, este lipsirea de Dumnezeu; că această pagubă este rădăcină şi pricină a tuturor celorlalte. Cunoaşte că te păgubeşti de acest mare bine şi de toate celelalte îndată ce săvârşeşti păcatul, ca să înţelegi cât este cu cuviinţă să plângă şi să se tânguiască din toată inima sa, cel ce s-a păgubit şi cade de la atât de mare bogăţie a fericirii şi înălţime a darurilor, în astfel de noian de nenorociri.

Cum este cu putinţă să nu plângă cel care a căzut în asemenea rău şi adânc al pierzării? Deschide ochii tăi, suflete al meu ticălos, să înţelegi ce erai mai înainte şi cum ai ajuns mai pe urmă. Ai fost fiu, după dar, al Celui Prea înalt, locaş Dumnezeului celui viu, vas al alegerii şi scaunul adevăratului Solomon. Ai fost tron al înţelepciunii, frate al îngerilor şi moştenitor al cereştii fericiri.

Agapie Criteanul