Despre îngenuncherea în zi de Duminică

CANON 20
al Sinodului I Ecumenic

Fiindcă sunt unii care își pleacă genunchii Duminica şi în zilele Cincizecimii, pentru a se păzi toate în toată parichia (parohia) s-a socotit de Sfântul Sinod ca, stând (în picioare), să se dea rugăciunile lui Dumnezeu. [Sinodul VI: 90; Petru: 15].

TÂLCUIRE

Obiceiurile predanisite de Apostoli şi de Părinţi se cuvine a se păzi toate, de obşte, de toate Bisericile, şi nu numai unele din ele. Pentru aceasta şi Canonul acesta rânduieşte ca, de vreme ce unii creştini își pleacă genunchii (adică îngenunchează) şi în ziua Duminicii şi în zilele cele de după Paşti până la Cincizecime (adică până la Duminica Pogorârii Sfântului Duh), lucru care este necanonic şi necuviincios, în toate Bisericile dreptslăvitoare din toată lumea să nu se plece genunchii în ziua Duminicii şi în toată Cincizecimea, pentru a se păzi toate Apostoleştile şi Părinteştile Predanii. Deci a socotit de cuviinţă acest Sfânt Sinod ca în zilele acestea toţi creştinii să-şi dea rugăciunile lor lui Dumnezeu, nu îngenunchiaţi, ci stând drepţi. Iar Marele Vasilie, în capul 27 din cele pentru Sfântul Duh, care este și Canonul al 91-lea al său, spune să nu plecăm genunchii Duminica şi în Cincizecime, adăugând şi cuvântul şi pricinile pentru care nu le facem. Că Duminica zice, stând drepţi ne rugăm, nu numai că în ea împreună cu Hristos ne-am sculat şi suntem datori a asculta cele de sus şi cereşti, dar şi pentru că ziua Duminicii se vede oarecum a fi asemănare şi închipuire a veacului ce va să fie, când toţi se vor afla sculaţi (drepți). Și fiind ea începătoare a zilelor, nu a fost numită de Moise întâia, ci una. Care şi a opta este, însemnând pe cea cu adevărat a opta, care va fi după sfârşitul veacului acestuia al şaptelea. Şi în toată Cincizecimea împreună stând drepţi ne rugăm, pentru că aceasta este aducătoare aminte de Învierea ceea ce se nădăjduieşte în veacul cel viitor, ca prin starea cea dreaptă să mutăm mintea noastră de la veacul de acum la cel viitor. Asemenea cu Sfântul Vasilie cel Mare spune hotărâtor şi dumnezeiescul Iustin în Întrebarea 115, că Duminica nu se pleacă genunchii, căci ea închipuiește Învierea, prin care, cu Harul lui Hristos, ne-am slobozit de păcat şi din moarte. Iar în Cincizecime nu plecăm genunchii, fiindcă ea este de o putere cu ziua Duminicii, după cuvântul Învierii. Obiceiul acesta a luat început din vremurile Apostolilor, precum zice Sfântul Irineu Mucenicul în Cuvântul său despre Paşti, care şi episcop al Lugdunului a fost. Împreună cu el mărturiseşte şi dumnezeiescul Epifanie, spunând că în toată Cincizecimea nu se îngenunchează. Acestea le spune şi fericitul Augustin în Epistola sa către Ianuarie, şi Ieronim împotriva Luciferianilor, precum şi dumnezeiescul Ambrozie şi Tertulian. Și Canonul 1 al lui Teofil hotărăşte „a se cinsti şi a se prăznui fiecare Duminică, fiindcă ea este și întâia, ca un început de viaţă, şi a opta, ca ceea ce covârşește Sabatul iudaic, adică ziua a şaptea”. Canonul 56 al Sinodului din Cartagina zice, că între cele ce s-au cercat şi s-au ispitit în Niceea era scris ca preoții să liturghisescă cu post, însă în Canoanele Sinodului din Niceea nicăieri nu se află una ca aceasta.

Sursa: marturieathonita.ro