Despre puterea Sfintei Liturghii

În urmă cu trei ani am primit o scrisoare din oraşul Katerini în care se afla un pomelnic. Am luat legătura cu persoana respectivă şi, printre altele, mi-a spus că are un copil de cinci ani, dar că soţia lui nu mai poate rămâne însărcinată. Cu toate că a fost pe la diferiţi medici şi a urmat tot felul de tratamente nu s-a rezolvat nimic. M-a rugat să-i pomenim la Sfânta Liturghie.

I-am pomenit timp de 40 de zile, după care primesc un telefon de la el, spunându-mi, plin de bucurie, că soţia lui a rămas însărcinată.

După câteva zile m-a sunat din nou, spunân-du-mi că are un prieten care este căsătorit de câţiva ani, dar nu poate avea copii. Mi-a dat numele lor şi i-am pomenit şi pe ei la 40 de Litur-ghii. Cu ajutorul Maicii Domnului a rămas şi soţia prietenului însărcinată.

La timpul cuvenit soţia lui a născut o fetiţă şi i-au pus numele Stela-Maria, apoi la scurt timp a născut şi soţia prietenului său, tot o fetiţă, şi i-au pus numele Ana-Maria.

Dumnezeu i-a binecuvântat din plin, deoarece amândouă soţiile au rămas iar însărcinate, născând câte un băieţel; primul numindu-l Dimitrie, iar pe al doilea Petru. Mare este credinţa acestor oameni!

În legătură cu Sfânta Liturghie pot să spun că are o mare putere, deoarece mulţi oameni au primit ajutor de la Dumnezeu după ce au fost pomeniţi, unii vindecându-se chiar de cancer! Spunea un sfânt că prin Sfânta Liturghie sunt ajutaţi şi cei care au murit, căci mii de suflete se scot din iad şi se duc în rai prin pomenirea la dumnezeiasca slujbă!

Monah Pimen Vlad

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.