Despre viclenia duhurilor căzute

preot-calugar-monah

Cele mai multe din suferinţele noastre sunt cu totul neînsemnate, astfel că, la prima vedere, pare cu neputinţă a le şi socoti suferinţe. Dar acesta este doar un vicleşug al vrăjmaşului nostru, care, mulţumită îndelungii sale lucrări, a dobândit în lupta cu bietul om o iscusinţă nemaipomenită. Ingerul căzut a văzut că ispitele cumplite, dobitoceşti şi vădite stârnesc oamenilor o înflăcărată osârdie şi curajul de a le îndura.

A văzut aceasta şi şi-a schimbat uneltirile. A schimbat ispitele cele dobitoceşti cu unele slabe, dar subţiri, ce lucrează cu mare putere. Ele nu stârnesc osârdie în inima noastră, nu o fac să lupte, ci o ţin într-un fel de nehotărâre şi umplu cugetul de îndoială. Ele obosesc şi treptat istovesc puterile sufletului omenesc, aruncându-l în negrijanie şi lâncezeală, şi îl nimicesc fâcându-l lăcaş al patimilor, ca urmare a slăbănogirii, negrijaniei şi lâncezelii. Viclenia diavolului şi asprimea luptelor duse de el împotriva călugărilor de astăzi sunt binecunoscute şi lui Dumnezeu. Dumnezeu încununează pe luptătorii de astăzi nu mai puţin ca pe cei din vechime, deşi nevoinţele celor de azi sunt mai puţin vădite. Să nu dăm cale deci nepăsării, negrijaniei şi lâncezelii! Dimpotrivă, să ne îndreptăm toată trezvia şi toată puterea spre plinirea poruncilor Evangheliei. Această ascultare ne va descoperi nenumăratele laţuri ale vrăjmaşului şi viclenia cu care îşi unelteşte şi îşi întinde cursele. Vom vedea că uşoarele necazuri şi încercări de astăzi sunt îndreptate, la fel ca şi cruntele necazuri şi încercări de odinioară, să-l îndepărteze pe om de Hristos şi să nimicească adevăratul creştinism de pe pământ, lăsând să dăinuiască numai coaja cu care să-i înşele mai uşor pe oameni. Vom vedea că ispitele uşoare, dar uneltite şi săvârşite cu drăcească răutate lucrează cu mult mai multă izbândă în ochii lui satana decât atacurile serioase, dar vădite şi fără ocolişuri.

Extras din ”Cum sa biruim deprimarea” – Sf. Ignatie Briancianinov (+ 1867) Arena, cap. XXX, Ed. Sophia

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Ana Sofroni spune:

    Încă un mic mărgăritar de înţelepciune duhovnicească ne dăruieşte aici Sfântul Ignatie Briancianinov. Să-l adăugăm la colecţia ce o avem şi nicidecum nu vom fi săraci în luptele cu numeroasele ispite. Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.