„Din clipa în care Te-am cunoscut, Doamne, a pierit întunericul neştiinţei mele şi s-a stins flacăra poftelor mele!”

Cu cât se lărgeşte cercul ştiinţei, cu atât se lărgeşte şi cercul neştiinţei. Cu cât se măreşte numărul poftelor împlinite, cu atât mai mult se măreşte şi numărul poftelor neîmplinite. Numai Dumnezeu, după măsura bunătăţii şi a curăţiei noastre, poate să mărginească cercul neştiinţei noastre şi să micşoreze numărul poftelor neîmplinite.

Câţi oameni sfinţi n-au strigat: „Din clipa în care Te-am cunoscut, Doamne, a pierit întunericul neştiinţei mele şi s-a stins flacăra poftelor mele!”

Oamenii de rând se împacă uşor cu această lume. Cei superiori însă s-au simţit străini şi călători în această lume.

Oamenii de rând caută şi găsesc că au pornit din gunoi şi din curtea din spatele casei; de aceea, cântărind de unde au pornit şi unde au ajuns, se simt mândri din pricina chipului şi a feţei lor omeneşti.

Cei superiori caută şi găsesc începutul lor mai presus de flăcările stelelor, în mintea cea necuprinsă şi în sfinţenia cea nespusă, şi sunt umili şi trişti pentru că se văd prea îndepărtaţi de faţa şi de chipul lui Dumnezeu.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Extras din ”Învățături despre bine și rău”, Ed. Sophia, București, 2006, pag. 61-62