„Doamne, vreau eu ce cred că vreau? De unde îmi vine ce-mi vine să fac sau să spun?”

Pentru unii oameni, fericirea înseamnă libertate. Cum găsim adevărata libertate şi de ce o confundăm cu libertinajul?

– Pentru că mintea noastră este bolnavă şi plină de confuzie, de păreri şi credinţe eronate. Pentru că viaţa noastră se desfăşoară mai ales la nivelul psihismului, la nivelul omului sufletesc, cum spune Sfântul Apostol Pavel, şi acolo libertatea înseamnă să fac ce vreau. Da, omul vechi, omul sufletesc, numeşte libertate puterea de a-şi împlini voia proprie. Da, aşa ar fi dacă voia mea nu ar fi bolnavă. Dar dacă merg mai adânc şi mă întreb: „Cine vrea în mine? Sunt liber să nu vreau ce vreau?”. Şi voi des­coperi că mai degrabă sunt împins, tras, mânat să fac ce fac atunci când cred că vreau eu. Avem nevoie să ştim de la Dumnezeu şi sfinţii lui cât de bolnavă ne este voinţa. Voinţa noastră este ruptă, sfâşiată, contaminată. Părinţii spun că în noi există şi se activează mai multe voinţe, după cum alege omul, chiar dacă nu e pe deplin conştient, şi anume: voinţa firii umane, voinţa persoanei, a ipostasului uman, voinţa lui Dumnezeu şi voinţa vrăjmaşului diavol. Voinţele acestea, ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, se activează după cum „umblă omul”: după trup sau după duh. Dacă umblă după trup, va voi ce-i dictează tiparele scrise în memoria trupului sau după sugestiile demonice care ne oferă strategii de împlinirea poftelor păcătoase.

Să ne întrebăm mereu şi să ne arătăm Domnului: „Doamne, vreau eu ce cred că vreau? De unde îmi vine ce-mi vine să fac sau să spun? Şi să aleg ca repere bine­făcătoare sufletului şi vieţii mele poruncile lui Dumnezeu, împlinirea poruncilor după putere, după cât e cu putinţă fiecăruia, ne duce în Adevăr şi Adevărul ne va face liberi. Nu mă încred în ce simt, nu mă încred în ce gândesc, nu mă încred în ce-mi vine, le supun pe toate oglinzii poruncilor sfinte. Asta nu înseamnă că stau mult în dilemă. Nu! Zic: „Doamne, asta Îţi e plăcut Ţie?”. Şi n-am terminat bine cuvântul că deodată văd că fac invers decât îmi venea. De ce? Pentm că Duhul imediat îmi schimbă intenţia.

Apoi, Spovedania deasă, împărtăşania! Prezenţa lui Dumnezeu în noi ne va ajuta. Noi doar să îndreptăm gândul: „Doamne cum să fac?” şi să ne tăiem voia după cum cerem în Tatăl nostru. Apoi, ascultarea de părinţi, când sunt temători de Dumnezeu şi, mai ales, ascultarea de părintele duhovnic. Sunt situaţii mai grele în care trebuie întrebat duhovnicul şi duhovnicul e plecat la Bistriţa. No, scrie-i! Scrie scrisoarea, pune-o la poştă şi în drum spre casă primeşti răspunsul. Fie că ai citit într-o carte, fie că ţi-a spus cineva, aşa lucrează. Sau îţi vine gândul cel bun.

Monahia Siluana Vlad

Extras din „Deschide cerul cu lucrul mărunt”, Ed. Doxologia, Iași, 2013, pag. 35-36