Dracii pornesc o luptă crâncenă împotriva nevoitorilor
Bătrânul Eusebiu îi spunea unuia dintre fiii săi duhovniceşti: “Nu neglija niciodată rugăciunea şi lectura! Fii binefăcător pentru alţii cu cuvântul şi cu fapta. Înfrânge mândria drăcească”.
Dracii pornesc o luptă crâncenă împotriva nevoitorilor. Împotriva lor ne opunem cu rugăciunea şi, progresiv, devin neputincioşi. Bătrânul Iosif îi scria unui călugăr tânăr care era angajat într-o asemenea luptă: “Tu nu vezi că, la fiecare rostire a lui Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul, numeroşi draci cad şi-ţi întorc spatele. Tu vezi doar că eşti rănit. Să ştii că, în acelaşi timp, şi ei sunt înfrânţi şi fugăriţi. De fiecare dată când noi răbdăm, ei fug în viteză şi, la fiecare rostire a Rugăciunii lui Iisus, ei sunt grav răniţi. În vremea luptei nu aştepta ca tu să-i ataci cu arme şi săbii, iar ei să-ţi răspundă cu ciocolată şi cu delicatese!”
Rugăciunea trebuie însoţită de dragoste. Bătrânul Amfilohie zicea: “O rugăciune fără dragoste este ca o pasăre fără aripi: i se pare că-i frumoasă, dar n-are aripi şi nu poate zbura”.
ÎPS Andrei Andreicuţ
Extras din ”Mai putem trăi frumos?”, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, pag. 98