Dragostea luminează şi în întuneric, iar întunericul nu a reuşit s-o înghită
Rămîne, aşadar, dragostea. Chiar şi dominaţi de ură, oamenii visează la dragoste. Deoarece dragostea luminează şi în întuneric, iar întunericul nu a reuşit s-o înghită. Biruinţa dragostei este şi biruinţa lui Dumnezeu. Deoarece dragostea nu e un adjectiv pentru cuvântul Dumnezeu, ci chiar numele Domnului.
Oare nu e scris în Sfânta Scriptură: Dumnezeu este dragoste? De aceea dragostea e în veci cununată cu biruinţa, iar în temporalitate ea e mai întâi de toate o învingătoare în lupta cu ura.
Ura e în stare să pună întrebări şi să reflecte probleme, dar niciodată ura nu e în stare să le rezolve. Când spunem „ură”, înţelegem prin asta bucuria răutăcioasă, invidia, răzbunarea, egoismul şi toate celelalte otrăvuri ale sufletului care, dacă ar fi să se transforme în microbi, ar infecta toate apele pământului.
Dragostea a rezolvat deja problema relaţiei între „Eu” şi „Noi”. Dumnezeu numit Dragoste a ridicat omul, chiar dacă acesta din urmă e păcătos, la înălţimile de peste nori, iar sufletul omului a fost ridicat mai presus de valorile lumii materiale.
Ca un bun păstor, El a lăsat cele 99 de oi şi a pornit să caute o singură oiţă rătăcită.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Extras din ”Tărâmul inaccesibil”, Ed. Cathisma, 2007, pag. 60