Drama medicului român Camelia Smicală, căreia Barnevernet-ul finlandez i-a luat copiii: Am salvat mii de vieți, dar nu mi-am putut SALVA copiii
Drama Cameliei Smicală, medicul din Neamț, care a plecat acum câțiva ani în Finlanda, continuă. Cu toate că mama, în custodia căreia au rămas cei doi copilași după divorțul de soț – de 6, respectiv 7 ani – nu i-a abuzat, aceștia i-au fost luați de către Protecția Copilului din Finlanda, similară Barnevernet-ului din Norvegia. Tatăl copiilor a făcut plângere în instanță, cerând custodia completă, pentru ca aceștia să nu fie aduși în România.
Camelia Smicală a postat un mesaj emoționant, în care cere ajutor și le mulțumește tuturor celor care au susținut-o: „În numele tuturor celor pe care i-am salvat, vă rog oameni buni, salvați-mi copiii!”.
Medicul român spune că a salvat mii de vieți, a lucrat la foc continuu în sistemul medical finlandez, însă nu și-a putut salva copiii: „Au avut tupeul să-mi fie pacienți mulți dintre cei care ne-au făcut rău. I-am îngrijit și pe ei. Și asta e răsplata. Pentru ce să-mi distrugă copiii fericiți? Copiii sunt dovada cea mai bună că sunt o mamă bună. Numai ei și Dumnezeu mă pot judeca. „
Iată mesajul Cameliei Smicală:
„Îți mulțumesc, George, în numele copiilor! Ai mei și ai tuturor! Nu m-ai văzut niciodată.Nu mi-ai întâlnit niciodată copiii. Dar ai simțit durerea noastră și ai reacționat. Înseamnă că ești OM. Mulțumesc și tuturor celor care au reacționat ca oameni în lumea asta bolnavă.
Dacă nu facem nimic, nu vom mai avea o lume pentru Oameni, doar un imens spital de psihiatrie.
Anul ăsta impilnesc 20 de ani de când salvez oameni. Zi de zi. Unii direct din ghearele morții. Și nu e o exagerare. Am resuscitat peste 1000 de oameni. Nopțile nedormite, anii de sacrificiu n-au însemnat nimic .Am îngrijit în aproape 8 ani mii de finlandezi. Câteodată am stat nemâncata toată ziua pentru că nu aveam timp. Trebuia să-i îngrijesc pe ei. Au avut tupeul să-mi fie pacienți mulți dintre cei care ne-au făcut rău. I-am îngrijit și pe ei. Și asta e răsplata. Pentru ce să-mi distrugă copiii fericiți? Copiii sunt dovada cea mai bună că sunt o mamă bună. Numai ei și Dumnezeu mă pot judeca.
Am salvat mii de vieți, dar nu mi-am putut salva copiii.
Dacă există dreptate în lumea asta, în numele tuturor celor pe care i-am salvat, vă rog oameni buni, salvați-mi copiii!”
Articol relatat de portalul activenews.ro