Efectele pe care slujba Sfântului Maslu le produce în viaţa noastră
Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu“. Sf. Maslu nu conţine nici o rugăciune pentru moarte, ci toate rugăciunile sunt spre folosul şi ajutorul celor vii. Sf. Maslu este slujba pentru vindecare şi pentru iertarea păcatelor celor pentru care se oficiază. Slujbe ale căror efect să fie moartea celor cărora li se fac nu există în rânduiala Bisericii Ortodoxe.
Ideea greşită că, dacă se oficiază unui bolnav Sf. Maslu, va muri vine din următoarea situaţie: în iubirea Sa de oameni, Dumnezeu, pentru mântuirea unor persoane cu păcate grele nespovedite, rânduieşte ca acestea să nu treacă cu uşurinţă la viaţa veşnică, ci să se chinuiescă pe patul de moarte, până le vor fi iertate păcatele grele. În astfel de cazuri, Biserica recomandă credincioşilor Sf. Spovedanie, dar şi oficierea Tainei Sf. Maslu, urmat de citirea unor rugăciuni prin care se cere îndurarea lui Dumnezeu şi iertarea păcatelor. Deci, şi în astfel de cazuri, prin Sf. Maslu nu se solicită moartea unei persoane aflate pe patul de suferinţă, ci iertarea păcatelor.
Efectele pe care slujba Sfântului Maslu le produce în viaţa noastră
Efectele harice ale Sfântului Maslu sunt mai multe, dintre care Sf. Apostol Iacov menţionează două: vindecarea parţială sau integrală a suferinţelor trupeşti şi iertarea păcatelor: „Rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui“ (Iacob V, 15). Astfel, Sfântului Maslu vindecă atât trupul de boli, cât şi sufletul de păcate, prin ungerea cu untdelemn sfinţit. Alte efecte harice ale Sfântului Maslu sunt şi acestea: întăreşte credinţa în Dumnezeu şi nădejdea mântuirii, aduce pace şi smerenie în inimă, pregăteşte sufletul pentru primirea Sf. Împărtăşanii şi pentru trecerea la cele veşnice, alungă frica de moarte, uneşte şi împacă pe credincioşi prin harul Duhului Sfânt şi ne învredniceşte pe toţi de sfârşit creştinesc.
Articol relatat de portalul Ziarul Lumina
Dumnezeu sa ne ierte pãcatele noastre.