Este bine să ne rugăm pentru vrăjmaşi şi pentru cei care ne aduc supărare?
Cu cât te rogi mai din suflet pentru cei ce te clevetesc pe tine, cu atât mai mult adevereşti pe Dumnezeu şi face El Însuşi izbândă pentru tine: „Că a Mea este izbândirea, Eu voi răsplăti”, zice Domnul.
Şi iarăşi a zis Domnul: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine celor ce vă urăsc. Rugaţi-vă pentru cei ce vă fac supărare, pentru cei ce vă izgonesc”.
Şi pentru care pricină a poruncit El aceasta? Pentru că adică să te izbăvească pe tine de necaz şi de mânie şi de pomenirea de rău şi ca să te învrednicească pe tine de dragostea Lui cea desăvârşită. Că voieşte ca să mântuiască pe toţi oamenii şi la cunoştinţa adevărului să-i aducă.
Şi ca un Dumnezeu ce este din fire, pe toţi la fel îi iubeşte, dar pe cel cu fapte bune îl proslăveşte, iar pe cel rău în veacul acesta se sileşte spre cele bune a-l întoarce, ca pe unul ce întru întuneric umblă cu nebunia sa.
Pentru că cel desăvârşit, fiind bun dăruitor, nu ştie deosebirea, nici ce este al său, nici al străinului, nici robului, nici celui slobod, nici credinciosului, nici necredinciosului, ci pe toţi asemenea miluieşte.
Că, după cum zice Apostolul, nu este nici evreu, nici elin, ci toţi una sunt în Hristos, Căruia este slava, împreună cu Tatăl şi Preasfântul Duh, Cel de viaţă dătător. Amin. Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur
Î.P.S. Pimen Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor
Extras din Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăuților, Suceava, 2003, pag. 150