Este foarte mare darul să ai pe cineva lângă tine!

Este foarte mare darul să ai pe cineva lângă tine! În iad este o mare fericire, cum zice Sfântul Macarie, când se vede unul cu altul. Căci zice: „În orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri şi te vei ruga pentru dânşii, se mângâie puţin!”. Iar Avva Macarie l-a întrebat: „Care este mângâierea şi care este chinul?” I s-a răspuns: „Pe cât este departe cerul de pământ, atât este focul de dedesubtul nostru, fiindcă de la picioare până la cap stăm în mijlocul focului şi nu este cu putinţă să se vadă cineva faţă către faţă, ci faţa fiecăruia este lipită de spatele celuilalt. Deci, când te rogi tu pentru noi, din parte vede cineva faţa celuilalt! Aceasta este mângâierea noastră!”. Auzi ce bucurie?

Acum, când suntem tovarăşi de drum toţi, ne urâm unul pe altul? Ai în traistă un lucru bun, care ţine de foame, şi celălalt nu are, şi tu mergi cu el şi nu-i dai şi lui? Îi dai şarpe? Îi dai răutate? Vă daţi seama cât de mult se greşeşte în faţa lui Dumnezeu, pentru că nu preţuim faptul că suntem împreună? Vorbiţi-vă de bine!

Spuneam şi sunt foarte convins, că în iad sunt cei mai mulţi care vorbesc de rău. Vorbesc de rău şi se motivează: „Ce, numai eu vorbesc?” „Da’ ce, eu n-am dreptate?”

Nu! N-ai dreptate! Şi ce te interesează că vorbeşte acela de rău? Că poate dracul vorbeşte prin acela!

Părintele Arsenie Papacioc

Extras din „Ne vorbește Părintele Arsenie”, ediția a 2-a, vol. 2, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, pag. 123

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.