Etapele subjugării omului de către patimi

Mai întâi, Sfântul Ioan Scărarul accentuează diferenţa dintre „primul atac al păcatului în sufletul nostru” şi „împătimirea sufletului”. După aceea, el ne înfăţişează celelalte deosebiri dintre etapele subjugării omului de către patimi: deosebirea dintre momeală sau provocare şi însoţirea gândului cu aceasta; cea dintre consimţire şi robire; şi cea dintre lupta duhovnicească şi împătimirea propriu-zisă.

Apoi, sfântul le analizează pe fiecare în parte: momeala „este cuvânt gol sau imaginea a ceea ce ni s-a întâmplat mai de curând şi care pătrunde în minte. Ea este „fără de păcat. Urmează însoţirea „cu sau fără de patimă la ceea ce ni s-a arătat (în minte)”, dar nici aceasta nu este „în întregime” păcat. Consimţământul „este înclinarea sufletului cu plăcere spre ceea ce i s-a arătat”; acesta poate fi bun sau rău, „după starea celui ce se nevoieşte”. Robirea „este o silnică şi neconsimţită încătuşare a inimii sau o statornică alăturare de ceea ce i s-ar fi întâmplat şi pieirea prea bunei noastre aşezări”; ea „trebuie judecată într-un fel dacă se întâmplă în vremea rugăciunii şi într-alt fel dacă e în afara rugăciunii”. Lupta „este egalitatea de forţe între cel care este ispitit şi cel care ispiteşte, conform căreia sufletul învinge sau este învins, după cum îi este voia”; ea „este aducătoare de cununi sau de pedepse”. În cele din urmă, ajungem la patimă, care „este cu adevărat viciul care s-a cuibărit de multă vreme în suflet şi care, prin deprindere, l-a condus pe acesta spre o astfel de obişnuinţă cu păcatul, încât de bunăvoie şi cu plăcere îi devine sclav”.

Mitropolit Hierotheos Vlachos

Extras din ”Psihoterapia ortodoxă: știința Sfinților Părinți”, tradus de Irina Luminița Niculescu, Ed. Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pag. 301-302