Eu nu suport înmormântarea asta a noastră… Îl pui în groapă și îi dai drumul!

O nouă intervenție acidă a părintelui Calistrat Chifan ridică semne de întrebare cu privire la obiceiurile legate de înmormântare în tradiția românească. Într-un mesaj tranșant, duhovnicul de la Mănăstirea Vlădiceni critică dur ceea ce el numește „teatru popular” și „scamatorii” adăugate în jurul slujbelor de înmormântare, subliniind că rânduiala ortodoxă ar trebui urmată cu strictețe, fără excese și practici păgâne.

Citește și: Cum să iubesc o femeie care face așa ceva?

„Stau săracele băbuțe și împart prosoape, colăcei, poduri, podețe. Eu nu suport înmormântarea asta a noastră, pentru toate scamatoriile din ea. Eu nu mă duc, nu sunt adeptul lor. Ar trebui îngropat mortul, după principiul Bisericii: i-ai bătut copârșeul în cuie, l-ai prohodit, îl duci la biserică, îl pui în groapă și îi dai drumul! Restul teatrului și arta populară tradițională, s-o facă babele după ce pleacă preotul.

Cât vor ele… să spargă căni, să arunce vin, să taie găini, să rupă uși, să spargă geamuri… toate tipicurile lor, de ce? Pentru că mortul este obligat din viață să plece cu două porunci: „Să-l iubești pe Dumnezeu!” și „N-ai avut Biserica de Mamă, nu-l ai pe Dumnezeu de Tată!” Căci tu ca preot spui așa: „Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți în nădejdea învierii și credinței veșnice!” Păi, dacă el a murit la bufet cu sticla în mână, tăpan de beat sau sub pat la Ilena în timp ce curvă, că a făcut infarct… Ăla ajunge în Rai? Ăla stă cu dracul din prima la răcoare, nu mai are treabă: „EI DOI ȘI-O UMBRELĂ!” Deci asta îl așteaptă, asta e chemarea lui, pentru asta s-a luptat o viață!”

Citește și: Încheie fiecare zi cu iertare şi un gând bun. Fii bun şi lucuri bune ţi se vor întâmpla

Mesajul părintelui Calistrat vine ca un avertisment sever asupra pericolului de a transforma slujba de înmormântare într-un spectacol cu accente superstițioase și lipsite de sens duhovnicesc. Potrivit acestuia, adevărata grijă pentru sufletul celui adormit nu constă în forme goale sau gesturi moștenite fără discernământ, ci în rugăciune, credință și respect față de învățătura Bisericii.