Faptele plăcute omului dinafară, dar urâte de Dumnezeu

Lucrarea faptele noastre este numită „semănare”, la fel îndoită, una în omul cel dinafară, şi alta, în omul cel dinlăuntru, iar roadele acestora se văd, la fel, diferite. Cel ce va semăna în trup va secera din trup stricăciune, iar cel ce va semăna în duh va secera viaţă veşnică.

Semănarea omului celui dinafară şi secerişul în veacul de acum este de trei feluri: de desfrânare trupească, de desfrânare a ochilor şi de mândrie lumească. Dacă omul cel lăuntric nu se învaţă din legea lui Dumnezeu şi nu se hrăneşte, nici nu se întăreşte prin lectură şi rugăciune, atunci este biruit de omul cel dinafară şi lucrează pentru acesta.

Din aceasta se văd faptele plăcute omului dinafară, dar urâte de Dumnezeu, cum ar fi: mândria, iubirea de arginți, lăcomia pântecelui, împlinirea feluritelor pofte, vorba deşartă, râsul, chefuirea, beţia, răutatea, viclenia, minciuna, zavistia, lenea şi altele. Iată plodul semănării în trup, iar trupul şi sângele nu pot moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Dar dacă sufletul se învaţă din legea Domnului, iar trupul se supune cu umilinţă sufletului, atunci se văd alte fapte: dragostea pentru Dumnezeu şi aproapele, pacea cu toată lumea, blândeţea, simplitatea, cucernicia, milostivirea către toţi, modestia, înfrânarea, fecioria, nerăutatea şi altele. Şi aceste fapte sunt vlăstare ale Sfântului Duh şi se numesc semănare în suflet.

În veacul de acum faptele noastre sunt semănare, iar în cel viitor – secerare a celor semănate de noi. Fiecare, ceea ce va semăna aici, aceea va secera dincolo. Şi dacă cineva se va îngriji să-şi lucreze şi să-şi îngraşe pământul inimii şi să-l semene cu seminţele secerişului veşnic, atunci poate avea nădejde că din ceea ce a semănat va afla şi secerişul odihnei sale veşnice şi al desfătării. Cei ce seamănă cu lacrimi de pocăinţă cu bucurie vor secera (Psalm 125:5) şi atunci se vor sătura (Psalm 16:15), zice Proorocul, pentru că după lucrarea bunei cuviințe urmează odihna fericită. Iar celui ce nu lucrează faptele bunei cuviințe, odihna şi îndestularea îi sunt oprite. Că spus este: cel ce nu lucrează nici să nu mănânce.

Sfântul Cuvios Moise de la Optina

Extras din ”Filocalia de la Optina”, trad. de Cristea Florentina, Vol. I, Ed. Egumenița, Galați, 2009, pag. 141-142