Fără ajutorul lui Dumnezeu, nu putem fi în pace cu noi înşine, nici cu ceilalţi

În ultima ta scrisoare, îmi vorbeşti din nou despre încercările tale; însă acuma, mulţumită lui Dumnezeu, ele au trecut. Sfinţii Părinţi au spus că nu există mântuire fără suferinţă. Acestea au două avantaje.

În primul rând, ne dau râvnă către Dumnezeu şi ne învaţă să-I mulţumim din tot sufletul. În al doilea rând, ele ne slobozesc de preocupări şi griji inutile. În scrierile lor, vedem cum Sfinţii Părinţi se mâhnesc şi se descurajează ca şi noi; ei chiar au încercat stări pe care au preferat să nu le pomenească, ca să nu tulbure şi să nu deznădăjduiască pe începătorii în ale vieţii duhovniceşti ca şi noi.

Bineînţeles, Dumnezeu îngăduie suferinţa în măsura în care fiecare o poate suporta. Suferinţele ne smeresc; avem o oarecare înfumurare să dorim să sporim în viaţa duhovnicească prin propriile noastre forţe. Ori, prin suferinţă, învăţăm smerenia şi pricepem că, fără ajutorul lui Dumnezeu, străduinţele noastre nu sunt de ajuns. Trebuie să ne străduim să lucrăm virtuţile, dar izbânda ţine de har. Doar celor smeriţi Dumnezeu le dă Harul Lui. Iar fără întâmplări ce ne smeresc, este cu neputinţă să devenim smeriţi!

Sfinţii Părinţi au expus în amănunţime în scrierile lor ceea ce trebuie să fie o viaţă duhovnicească plină de înţelepciune; ori, doar făcând această experienţă putem începe să înţelegem scrierile lor. Dacă te pui la lucru, dacă-ţi cureţi inima de patimi, totul îţi va deveni foarte limpede şi pe înţeles. Sfinţi călugări, rugaţi pe Dumnezeu pentru păcătoşii de noi şi deschideţi minţile noastre şovăielnice învăţăturilor voastre!

Tu-mi scrii că îndeletnicirile te distrag de la rugăciune. Păstrează amintirea lui Dumnezeu în timpul activităţilor tale! Şi asta tot rugăciune se cheamă. Este bine că aspiri la viaţă duhovnicească şi la rugăciune; este jumătate din calea mântuirii; pentru restul, Domnul te va ajuta să înaintezi. Dar nu te încredinţa negrijaniei (akediei) şi nu-ţi pierde curajul.

Îmi spui că parcă nici măcar nu ai început. Este un sentiment bun, ce te duce la smerenie. Este o regulă a vieţii duhovniceşti: cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult ne vedem greşelile şi păcatele. Dumnezeu să ne ferească să ne credem drepţi! Dumnezeu să vă ajute şi să vă elibereze de chinurile veşnice!

Crede că este Dumnezeu, că e o viaţă viitoare, că nu există sfârşit şi că sufletul e nemuritor – că nu poate nici măcar să îmbătrânească! Vezi, am acum 77 de ani şi mă simt tânăr. Fiecare bătrân sau bătrânică ţi-o va spune: sufletul însufleţeşte trupul. Trupul este pământ şi se întoarce în pământ, în vreme ce sufletul este de la Dumnezeu şi se întoarce tot la El. Totuşi, trăind în lumea agitată, vă este greu să primiţi asemenea gânduri. Străduieşte-te totuşi să crezi în Sfânta Scriptură!

Nu trebuie niciodată să ne urmăm patimile; într-adevăr, cu cât le hrănim mai mult, cu atât cer mai mult de mâncare. Sunt asemenea câinelui obişnuit să lingă butucul măcelarului; îndată ce iei un băţ şi-l alungi, nu se mai apropie. Sfântul Apostol spune: „Luaţi bine seamă cum umblaţi” (Efeseni 5:15) şi „uitând cele ce sunt în urma mea şi tinzând la cele dinainte” (Filipeni 3:13).

În legătură cu neliniştile şi căderile tale, îţi voi spune aceasta: atâta vreme cât barca sufletului nostru navighează pe apele vieţii pământeşti, va fi supusă schimbărilor vremii. Ba este ploaie, ba este frumos; uneori apare o furtună mare şi barca noastră riscă să se lovească de o stâncă sau de mal. În această vale a plângerii nu poate fi altfel; doar în viaţa veşnică nu pot fi schimbări. Sub stăpânirea patimilor – înţeleg aici patimile sufletului, cum ar fi: judecarea, vanitatea, mânia, minciuna şi mândria demonică – ni se pare că toţi sunt vinovaţi şi răi. Or, Dumnezeu nu ne-a rugat să cerem celorlalţi dragoste şi dreptate, în schimb ne-a poruncit să-i iubim pe ceilalţi şi să fim drepţi. Nu deznădăjdui! Şi când eşti confruntată cu greutăţi, afundă-te în Sfânta Scriptură, în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în rugăciune. Atunci vei încerca pacea şi liniştea în sufletul tău. Putem mult şi bine să ne gândim; fără ajutorul lui Dumnezeu, nu putem fi în pace cu noi înşine, nici cu ceilalţi.

Dumnezeu să vă păzească!

Din scrisorile cuviosului Ioan de la Valaam – Raiul văzut din chilie, Editura Sofia

Articol aparut in nr. 9 al revistei “Familia Ortodoxa”