Fata care s-a dăruit odată s-a dăruit total. Dăruirea aceasta totală a făcut ca ea să se „golească”
Ce părere aveţi despre apropierea fizică dintre doi îndrăgostiţi, nu neapărat mergând până la o apropiere totală, adică tangenţială? Cei doi îşi doresc ca în momentul căsătoriei fata să fie „albă”.
Dacă ai vrut să spui ca fata să fie fată, atunci aici este o problemă. O problemă de subconştient, chiar inconştient în capul băiatului. De ce? Pentru că fetei i se cere acest lucru. Paradoxal, băiatului nu i se cere, sau dacă s-ar cere aceasta, poate uşor să spună: „da, bine”. Este o problemă aceasta. De ce? Băieţii doresc să se căsătorească cu fecioare. Şi răspunsul l-am dat mai înainte. Pentru că el nu prea ştie, dar are undeva rămas în subconştient şi probabil a trecut în inconştient şi din inconştient mai vine în subconştient, faptul că fata care s-a dăruit odată s-a dăruit total. Dăruirea aceasta totală a făcut ca ea să se „golească”. Cu alte cuvinte, această golire are loc (nu numai, dar în mod special) printr-un act sexual. Adică, dacă pleci astăzi de acasă, chiar cu voia părinţilor, pe la ora cinci şi te întorci peste trei zile pe la ora trei de la o onomastică unde ai fost cu prietenul tău, este foarte discutabil cât de fată mare mai eşti tu psihic. Fizic este posibil să fii, dar nu comentăm referitor la această dăruire.
Extras din ”Soțul ideal, soția ideală” – Pr. Nicolae Tănase, Ed. Anastasis, Sibiu, 2011, pag. 31