„Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun!”
Există o problemă foarte importantă pentru tineri, de care sunt si eu preocupat, ca duhovnic: relația cu fetele, prietenia cu fetele. Ce loc îi acordați? Îi sfătuiți să investească foarte mult în această problemă, sau nu? Să fie preocupați de această problemă, sau s-o tină puțin mai la distantă ?
– Şi să te implici, e de discutat, si să te ții la distantă, iarăși e de discutat. Întâi de toate, o dată cu vârsta cresc si sentimentele. Există un obicei – mai mult: a devenit tradiție – să ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, îi spune prieten. E un paravan acesta; nu există prietenie între băiat si fată, decât iubire. Se merge cu mintea foarte adânc, pe intimități, iar prietenia e cu totul altceva; fără nici cel mai mic interes. Deci nu e bine spus prietenie. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat si o creștere a puterii raționale mai din vreme decât băiatul. Ea poate să fie mamă si la 13 ani – citeam acum într-un ziar că o fată a născut la 11 ani chiar!? pe când un băiat nu poate să fie tată la vârsta asta. Dar si puterea ei de a acumula rațional e mai scurtă până la 20-25 de ani, pe când a bărbatului până la 30 de ani. Începe să se meargă pe linia unor interese de viitor. Având un mai mare instinct de conservare, vrea să pună mâna chiar pe Alexandru Macedon, adică pe un mare erou. Si dacă tu ești erou într-un fel, te-a ochit. Cunosc un băiat foarte deștept, student. Era si băiat serios, nu-si pierdea vremea – toate la vremea lor. Si o fată, mediocră din punct de vedere intelectual, nu s-a lăsat cu nici un chip – îi scria scrisori, stătea în calea lui… Si a întrebat-o o colegă: „Tie nu ti-e rușine?” Ea ia răspuns: „Vreau să văd cum reacționează un om deștept la astfel de propuneri”. Dacă acel băiat era mai puțin stăpân pe el, punea mâna pe el, așa că ei îi convenea această luptă si într-un sens si în altul. Dacă este deștept, este deștept peste tot, si atunci lasă lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: „Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor”.
Mai este si altceva, o problemă mai intimă: sunt convins că cei mai mulți tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greșeală. Aceste lucruri ti le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Nu nașterea de copii e un scop suprem al căsătoriei, ci stimularea reciprocă pentru mântuire. Nașterea de copii e o consecință. Sigur că ai să te bucuri si de aceste lucruri, dar să nu fie o lună de miere si o viață de amar. O căsnicie trebuie să fie dintru început solidă. Cum se zice, dacă trăiești prezentul, repari trecutul si câștigi si viitorul. Așadar, este o greșeală să construiești o relație pe niște motive imediate. Trebuie gândit dacă ea rezistă la toate greutățile binecuvântate ale căsniciei.
Vă mai spun ceva: mama naște, mama renaște; ea se ocupă de copii. Si, desigur, folosește cea mai frumoasă metodă, din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar în întâlnirea cu prietenii, el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, si se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: „Nu puiul mamei, tu ești împărat, tu ai să cucerești lumea!”. Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învățat undeva, ci pentru că îl iubește si pentru că nu vrea să-l vadă un prost. Nu știu dacă voi ați întâlnit, dar eu sunt foarte bucuros că Dumnezeu mi-a dat ocazia în copilărie să întâlnesc o carte scrisă de regina Elisabeta – Carmen-Silva, șotia regelui Carol I. Acolo am găsit următoarea poezie: „De veți auzi de un erou care a cucerit războaie si în urma lui a făcut dreptate, să știți că a avut o mamă bună;/De veți auzi de un erou care a viersuit si versul lui a schimbat sensuri de viață si frumuseți si înflăcărări de inimă, să știți că a avut o mamă bună” – si tot așa, cam vreo șapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim!
Dacă este inevitabilă o întâlnire între un băiat si o fată, acesta trebuie să o cultive, să îi semene calitatea de a fi productivă din punct de vedere sufletesc – pentru că, trupește, cum am spus, nu e o problemă. Trebuie să fie pregătită să ducă toate aceste lucruri, iar tu trebuie să o întreții cu orice chip problemele ei, să o stimulezi continuu. Ea nu se bagă în problemele tale, nici nu are cum dacă ești o personalitate; dacă încearcă, dă greș. Ea rămâne pe poziția ei de mamă si de soție. Am cununat odată pe cineva, si când am ajuns la rugăciunea aceea unde preotul spune: „iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpânit ceremonia, pentru că fetița aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viața ei. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la cuvânt, si i-a spus: „Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-si iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubește, să nu-l asculți!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligații, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, când poți să judeci – pentru că dacă te-ai îndrăgostit, nu mai judeci – niște lucruri pentru viitor, până la sfârșitul vieții. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgostește prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumusețea aceea grozavă a iubirii.
Credeți dumneavoastră că acest mare meșter, Dumnezeu, când a creat omul, si pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente si posibilități extraordinare?! Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbești la începutul începuturilor.
Părintele Arsenie Papacioc
Extras din „Ne vorbește Părintele Arsenie”, ed. a 2-a, vol. 3, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010