Fericit este sufletul care s-a cunoscut pe sine că este în întregime nevrednic de Dumnezeu, care s-a văzut pe sine sărac, ca unul ce este nenorocit şi păcătos!

Dacă ai dobândit ţarina pocăinţei, afundă-te în plânsul de copil înaintea lui Dumnezeu. Nu cere, dacă poţi să nu ceri nimic de la Dumnezeu; încredinţează-te cu lepădare de sine voii Lui.

Să pricepi, să simţi că tu eşti zidire, iar Dumnezeu este Ziditorul. Încredinţează-te fără să stai pe gânduri voii Ziditorului, gata a urma voii Lui şi a se pecetlui cu voia Lui.

Iar dacă din pricină că eşti necopt nu te poţi afunda în tăcere şi plâns înaintea lui Dumnezeu – adu înaintea Lui o rugăciune smerită, rugăciune pentru iertarea păcatelor şi vindecarea de patimile păcătoase, de aceste cumplite neputinţe duhovniceşti care iau fiinţă din păcatele săvârşite de bună voie şi repetate vreme îndelungată.

Fericit este sufletul care s-a cunoscut pe sine că este în întregime nevrednic de Dumnezeu, care s-a văzut pe sine sărac, ca unul ce este nenorocit şi păcătos! Acesta este pe calea mântuirii, în el nu se află amăgire de sine.

Sfântul Ignatie Briancianinov

Extras din „Despre înșelare”, Galați, Ed. Egumenița, 2010, pag. 128

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.