Fetița voastră are o boală incurabilă. Dacă doriți, ați putea să o eutanasiați. Ne ocupăm noi, nu vă costă nimic (citiți și vă cutremurați!)

A fost odată ca niciodată o fetiță din Belgia care avea un cățel. Într-o zi, fetița s-a îmbolnăvit foarte tare, iar părinții ei au dus-o la spital. După ce a consultat-o, doctorul a clătinat din cap.

– Îmi pare rău, le spuse el părinților, nu pot face nimic, fetița voastră are o boală incurabilă. Dar, dacă doriți, ați putea să o eutanasiați. Ne ocupăm noi, nu vă costă nimic.

Și privi spre fetița care se juca liniștită cu cățelul.

– Ce zici, puișor, ai fi de acord?

Copilul se uită bănuitor în ochii doctorului.

– Da’ nu mă doare?

– Nu, nici vorbă, spuse hotărât doctorul. O-nțepătură, uite-așa.

Și o ciupi ușor de mânuță, făcând din ochi părinților.

– Nu sunt de acord, interveni tatăl fetiței. Adică, vreau să spun, poate ar fi mai bine să-i prelevați organele sănătoase. Ar putea fi salvate alte vieți, nu-i așa, draga mea?

– Știu și eu, răspunse mama, sorbindu-și copilul din ochi. Parcă n-aș vrea să-i dau chiar organele. Dar mă gândesc, domnule doctor, n-ar fi posibil să o congelați, pentru my-pharm-blog.com?

Doctorul lăsă privirea în jos.

– Doamnă, vă înțeleg durerea, dar îmi cereți ceva imposibil. Cercetările științifice nu se fac pe cadavre congelate. Pe urmă, murmură el, suntem și noi oameni, înainte de a fi medici…

– Iertați-ne, domnule doctor, interveni iarăși tatăl, durerea e mare, de aceea nu știm ce vorbim. Atunci, să rămână eutanasierea.

Își mângâie fetița pe cap.

– Da, puiuț?

Fetița îl aprobă cuminte.

– Mai rămâne o problemă, spuse doctorul. Cum doriți? O cremăm sau o îngropăm?

– Bună întrebare, observă tatăl. Să o întrebăm tot pe ea. Ce zici, puișor, după ce te eutanasiem, ai vrea să te ardem sau să te-ngropăm?

Fetița se gândi un pic.

– Da’ n-ați putea să mă prefaceți într-o jucărie?

– Ce jucărie? se miră doctorul.

– Un os de jucărie, zise fetița, și arătă spre cățel.

Izbucniră cu toții în râs. Mama își îmbrățișă copilul, iar tatăl îi ciufuli în joacă bretonul blond. Doctorul privi cu admirație acest tablou al unei familii brave.

– Uite, de-asta iubesc eu copiii! Numai ei pot să spună lucruri atât de trăsnite.

Și așa au eutanasiat-o pe fetiță, cățelul a primit drept compensație un os de jucărie, iar părinții și doctorul au rămas prieteni și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și poate mai trăiesc și astăzi, dacă nu s-o fi deschis pământul sub ei, să-i înghită de vii.

”Noapte bună, copii din Belgia! Basm belgian”

Ioan-Florin Florescu, preot misionar, Scoția” – ioanflorin.wordpress.com