Fii atentă să foloseşti expresia feţei potrivită la momentul potrivit. Nu te ascunde sub măşti care nu corespund situaţiei

Un înţelept anonim susţine că, atunci când învăţăm să conjugăm corect următorul verb, am făcut deja un mare progres.

Sunt hazliu; Suntem hazlii;

Eşti hazliu; Sunteţi hazlii;

Este hazliu; Sunt hazlii.

Începând cu „sunt hazliu”, căpătăm o predispoziţie sănătoasă.

Iată încă o lecţie pe care ne-o dă înţelepciunea bătrânilor: bunicii tale îi plăcea mereu să spună că există două feluri de glume: glume care ne fac să râdem prosteşte şi glume potrivite, pe care e bine să le puteţi distinge.

Acest cuvânt are aplicare în foarte multe situaţii. Una dintre acestea este schimbul de sentimente intime ale soţilor. Foarte mult râs denotă adeseori, mai mult isterie decât sănătate psihică. Există momente în căsnicie în care nu este indicată gluma. Chiar şi zâmbetul este de multe feluri. Fii atentă să foloseşti expresia feţei potrivită la momentul potrivit. Nu te ascunde sub măşti care nu corespund situaţiei.

Toate bune şi la locul lor. Atunci, însă, când cuplul învaţă să râdă, să zâmbească şi să se amuze de greşelile lui, se săvârşeşte o adevărată minune. Râsetele par să fie semnalul acela care detensionează situaţia, lăsând drumul liber pentru un nou început.

Charlie W. Shedd

Extras din Scrisori Caterinei, Sfaturi unei tinere căsătorite, trad. Pr. Constantin Coman, Garoafa Coman, Ed. Bizantină, București, pag. 64-65

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.