Iată cele două căi care se află în faţa voastră
Cu toţii păcătuim, cu toţii încălcăm poruncile lui Hristos şi legile Sfintei Biserici, dar unii se recunosc păcătoşi din pricina căderii lor şi se căiesc de greşelile lor, iar alţii, în loc de aceasta, resping înseşi legile şi nu voiesc să li se supună, spun că aceste legi s-au învechit, că nu mai este nevoie de legi, că noi am fi mai deştepţi decât cei care au dat legile Bisericii, pe care Însuşi Domnul Hristos le-a dat prin apostolii şi arhiereii Săi.
Iată cele două căi care se află în faţa voastră: calea tâlharului înţelept şi calea tâlharului care, prin povara hulei, s-a coborât în iad.
Sfântul Ioan Maximovici
Extras din ”Predici și îndrumări duhovnicești”, Ed. Sophia, București, 2001, pag. 80