Icoana este prezenţa Sfântului şi lucrează şi îngheaţă pur şi simplu, îl înţepeneşte pe diavolul

Un tânăr care abuzează de trupul cuiva, are mintea rănită de imagini drăceşti. Niciun tânăr neîntinat cu imagini pornografice nu are în min­tea lui şi în inima lui şi în dorul lui tendinţa de a face lucruri nefireşti sau inestetice. Iubirea este frumuseţe, îmbrăţişarea este sublimă, tot ce presupune dragoste între oameni e frumos şi delicat.

Mângâierea, aţi văzut, e o atin­gere delicată, care se retrage fără a insista, fără a apuca, sfâşia sau consuma. Se retrage şi revine în gesturi de mare delicateţe. Tot ce e urât este sugestie demonică şi vine prin vedere. Dacă avem gânduri de ruşine, dacă suntem vizitaţi de gândurile acestea ruşinoase, este pentru că am privit aceste imagini, poate uneori chiar din copilărie, când stăteam cu mami şi cu tati la film şi părinţii ziceau: „E prea mic, nu pricepe”. Adevărat, nu pricepea, dar i-a ră­mas lipit acolo. Şi trebuie să ne purificăm de asta. Sfânta Biserică are metode. Eu cred că ar trebui să ne deştep­tăm un pic, să ne adunăm şi să descoperim toate meto­dele pe care le are Sfânta Biserică pentru vindecarea noas­tră şi pentru întreţinerea sănătăţii. De ce sunt Sfinţii pe pereţii bisericilor noastre? Prezenţa lor ne opreşte imagi­narul bolnav. Părintele Ghelasie spunea că astăzi, când invazia de pornografie şi de neruşinare e atât de mare, ne putem apăra cu icoana, privind icoanele. Pentru că icoana este prezenţa Sfântului şi lucrează şi îngheaţă pur şi simplu, îl înţepeneşte pe diavolul care se mişcă cu cele­lalte imagini. Înainte, oamenii aveau în casă câte o icoană în fiecare cameră, ici-colo erau mai multe. Astăzi, în camerele credincioşilor, sunt foarte multe icoane. Tot mai multe. Asta este o dovadă că suntem tot mai invadaţi de mizerie, de pornografie, de neruşinare şi că adâncul nostru, sufletul nostru ştie să se păzească. Da, icoana ne ajută să ne oprim imaginaţia şi să oprim aceste invazii şi toate astea ne vindecă şi de vizitele imaginilor neruşinate. Şi, dacă la un moment dat, atacul este foarte puternic, să cădeţi în genunchi şi să-I spuneţi lui Dumnezeu: „Doam­ne, poate sunt vinovat că m-am uitat, sau poate nu sunt vinovat, că nu mi-aduc aminte, dar, eu nu le primesc”. Şi în clipa când spunem: „eu nu le primesc”, ele devin ca nişte lucruri într-o vitrină. La fel, dacă aveţi gânduri de hulă, sau gânduri rele, când nu le primiţi, nu înseamnă că nu le mai auziţi. Le auziţi, dar nu le ascultaţi.

Monahia Siluana Vlad

Extras din ”Deschide cerul cu lucrul mărunt”, Ed. Doxologia, Iași, 2013, pag. 110-111