În fața lui Dumnezeu, avortul este cea mai urată crimă

Avortul este o dubla crima: in primul rand, impotriva lui Dumnezeu care a creat acea fiinta, si apoi impotriva acelui suflet care, nefiind unit cu Hristos prin taina Sfantului Botez, va fi lipsit de slava lui Dumnezeu, ramanand intr-un loc intunecos pana la infricosata judecata cand, prin mila lui Dumnezeu va fi izbavit. Asupra femeii insa, ramane un mare pacat de moarte.

Pana nu demult se vehiculau diferite pareri cum ca trecerea fatului la calitatea umana s-ar petrece numai la inceputul celui de-al doilea trimestru al sarcinii, dar adevarul nu este acesta. Mari personalitati din domeniul medicinii din mai multe tari (America, Anglia, Franta, Grecia si altele), punandu-si problema in legatura cu vinovatia sau nevinovatia avortului, folosind cele mai moderne mijloace tehnice, au urmarit evolutia fatului din momentul conceptiei si pana la nastere, stabilind urmatoarele:

– la 18 zile, incepe sa se faca simtita bataia inimii;

– la 5 saptamani se disting clar – nasul, obrajii si degetele;

– la 6 saptamani este format scheletul si incep sa functioneze rinichii, stomacul, ficatul si sistemul nervos;

– iar la 3 luni are toate organele interne definitiv conturate, chiar si amprentele degetelor, si are atata viata incat se misca, isi intoarce capul, isi schimba expresia fetei, isi suge degetul.

Deci, fatul este o fiinta omeneasca chiar in momentul conceptiei sale. Prin urmare, la orice termen s-ar produce intreruperea sarcinii, avem de-a face cu intreruperea unei vieti, chiar daca aceasta se afla in stadiul ei de inceput. Multi cred ca micuta fiinta plamadita in trupul mamei nu stie si nu simte nimic atunci cand se hotaraste sa plece pe drumul avortului. Dar se insala. Un mare medic american, director al unei clinici in care se efectuau 30.000 de avorturi pe an, a realizat filmarea, cu ultrasunete, a avortului unui fat de 3 luni. Filmul dovedeste fara putinta de tagada, ca fatul simte apropierea si amenintarea instrumentului ucigas al avortului. Ca urmare, el se misca agitat, bataile inimii ii cresc de la 140 la 200, si incercand parca sa se salveze, deschide larg gura ca intr-un strigat, din pacate un strigat mut, pentru ca nimeni nu-l aude. Chiar asa a si fost intitulat filmul respectiv, „Strigat Mut”. In multe tari, femeilor care se prezinta pentru avort le sunt prezentate secvente din acest film – si ca urmare, un numar destul de mare dintre ele, ingrozite de realitate, renunta la planul lor ucigas.

Iubiti crestini, avortul este unul dintre pacatele mari care aduc mania lui Dumnezeu peste noi toti, iar femeia care moare in timpul avortului este ca si cum s-ar omora singura, iar dupa canoanele Sfintilor Parinti, Biserica nu are voie sa faca rugaciuni pentru sufletele lor, acesta fiind pacat impotriva Duhului Sfant. Avortul este pacat strigator la cer si aduce pedeapsa lui Dumnezeu si in viata aceasta, si mai ales dupa moarte. Pedeapsa imediata este, uneori, chiar moartea; iar mai tarziu, neputinta de a aduce pe lume alti copii, boli asupra celorlalti copii si a parintilor, neintelegeri intre soti si altele. Pacat au insa si cei care indeamna la savarsirea avortului – soti, mame, prieteni, precum si cei care savarsesc avortul – medici, asistente ori farmacisti care dau medicamente impotriva conceptiei.

Iubite femei crestine, pacatul uciderii de prunci indeparteaza femeia de Sfanta Impartasanie, iar pe cele care au savarsit mai multe avorturi, chiar pana la moarte. Dar, Harul si Mila lui Dumnezeu, Care nu voieste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu, a randuit pentru ucigasii de prunci, canonisiri si leacuri sufletesti pentru mantuirea lor din prapastia pierzarii in care s-au prabusit, incepand cu marturisirea in fata duhovnicului si implinirea canonului dat. Pentru a va invrednici de iertare, trebuie sa va plangeti mult pacatul si sa va faceti o aspra pocainta toata viata, precum David care spunea: „si pacatul meu inaintea mea este pururea.”

Mantuitorul spune: „Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.” (Matei 5, 4). Se refera tocmai la lacrimile caintei, la plansul sufletului, la parerea de rau pentru ca prin pacat l-am suparat pe Dumnezeu. Asa au plans fiul risipitor, femeia pacatoasa care a spalat picioarele Mantuitorului cu lacrimi, regele David care si-a pus toata durerea sufletului in strigatul de iertare „Miluieste-ma, Dumnezeule dupa mare mila Ta!” – din psalmul 50, lasandu-ne peste veacuri un model de pocainta. Vremea de acum este vremea pocaintei, este timpul milei lui Dumnezeu, sa n-o pierdem!

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Pacatele tale sunt scrise in cartea vietii, iar lacrimile tale sunt buretele ce le sterge”; „Varsati siroaie de lacrimi din adancul inimii, ca Domnul sa se milostiveasca spre voi si sa va dea iertare!”. Daca tu iti aduci aminte de pacatul tau si-l vei plange, „cu amar” ca Sf. Apostol Petru, bunul Dumnezeu te va ierta, pentru ca zice: „Eu sunt Acela Care sterg pacatele tale si nu isi mai aduce aminte de faradelegile tale” (Isaia 43, 2)

Pentru ca s-a intinat pamantul cu sangele copiilor ne-nascuti, nu poate fi curatit decat prin lacrimi de pareri de rau, rugaciune si post. Pocainta de fiecare zi, prin rugaciune si „roadele vrednice de pocainta”, adica, nasterea de alti copii, cresterea de copii orfani, milostenie fata de vaduvre, orfani si saraci, sfatuirea altor femei sa nu faca avort; – si alte fapte ale milei sufletesti – au putere purificatoare si rascumparatoare. „Deci, pocaiti-va si va intoarceti, ca sa se stearga pacatele voastre.” (Fapte 3, 19). Numai asa ne putem apropia de Dumnezeu! Nici un moment nu trebuie sa uitam pacatul, pentru ca daca noi nu-l vom uita; daca noi singuri ne vom pedepsi, Dumnezeu ne va ierta. Sa ne smerim mereu sufletele si de vom avea intotdeauna in fata faradelegea noastra, „inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi!”

Iubiti credinciosi, daca nu vom parasi acest pacat, tara va merge tot mai rau, familiile se vor destrama, pierzandu-si scopul dat de Dumnezeu, iar dusmanii si strainii, usor ne vor putea robi. Tara noastra a fost umilita mai multi ani sub stapanire straina si poporul a avut o viata foarte grea, dar familiile credincioase aveau cate 6-10 copii, chiar daca-i cresteau cu multa osteneala.

O trista statistica arata ca tara noastra se situeaza in fruntea tarilor cu cel mai mare procent de avorturi. De aceea, Dumnezeu ne trimite atatea necazuri si suferinte ca pedeapsa si canon pentru acest genocid fara egal in istoria neamului. Copii constituie singura alternativa in perpetuarea speciei umane, a unei natiuni, si a fiecaruia dintre noi, si cel mai important stimulent in progresul omenirii. Odinioara, copii erau cea mai mare fericire a unei familii, azi insa se cauta numai placerile si comoditatile. Familiile numeroase au dat tarii oameni de mare valoare – medici, savanti, scriitori, compozitori si chiar genii – daca ne gandim numai la Iorga si Eminescu.

Dragi credincioase, lasati copii sa se nasca, nu-i omorati prin paza, nici prin medicamente si mai ales prin avort. Cand s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul, rudele si vecinii, vazand minunile ce-au insotit acea nastere, se intrebau: „Ce va fi, oare, copilul acesta?” (Luca 1, 66). O astfel de intrebare se va puneti si voi mamelor, inainte de a face un avort. „Oare ce-ar putea fi copilul acesta? Poate un descoperitor de taine din Univers, sau un erou al neamului! Sau toiagul batranetilor noastre!” Si mai ales, nu uitati ca „fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodul pantecelui. Fericit este omul care-si va umple casa de copii…” (Ps. 126, 3, 5).

Parintii, prin nasterea si cresterea copiilor aduc lui Dumnezeu jertfa bine placuta, se fac purtatori de cruce, iar crucea este o cale ce va duce la mantuire. „Femeia se va mantui prin nasterea de copii (I Tim. 2, 15) – spune Sfantul Apostol Pavel.

Jertfiti-va pe altarul familiei, nascand si crescand copii, pentru ca parintii ce isi omoara pruncii, isi nimicesc singuri continuitatea vietii si pomenirea lor pe acest pamant. Lasati placerile trecatoare, rabdati necazurile acestei vieti, luptati cu barbatie pentru inmultirea neamului nostru. Dumnezeu ne-a facut in acest scop ca sa umplem pamantul si sa-l stapanim. Sa cautam a ne arata vrednici acestei meniri dumnezeiesti, pentru ca sa nu auzim in vremea judecatii: „Departati-va de la Mine cei ce ati lucrat faradelegea!” (Matei, 7, 23). Rugati-va neincetat Bunului Dumnezeu sa va ierte acest mare pacat si cereti ajutorul Maicii Domnului, ca este o calda rugatoare pentru mantuirea celor pacatosi, ca sa fiti izbavite de chinul cel vesnic. Bunul Dumnezeu sa va ajute!

Arhim. Serafim Man, Manastirea „Sf. Ana” – ROHIA

Sursa: Vlad Herman