În spatele bolilor psihologice se ascunde diavolul
Păcatul nu este doar păcat în sine. Uneori îl poate determina pe om să nu dorească să se vindece de starea în care se află.
Acum, în epoca Noului Testament, când a venit Hristos, dacă omul vrea să se vindece de păcat, Domnul îl vindecă imediat: „Voiești să te faci sănătos?” Dar el nu vrea. Orice ar spune prin cuvinte, însă în ascuns se străduiește să mențină starea de păcătoșenie care-l domină. Nu se leapădă de ea. Poate spune: „Doamne, scapă-mă!”, dar în adâncul sufletului nu dorește și păcatul rămâne, după cum spune Domnul: „Pentru că ziceți: Noi vedem, de aceea păcatul rămâne asupra voastră!”.
Cel care nu vrea să se vindece consideră că este sănătos. Dar păcatul sălășuiește în el. Există creștini care sunt creștini de ani de zile și sunt netămăduiți de păcat. Nu este suficent să afirmi unele lucruri prin cuvinte sau doar să faci unele fapte bune. Dacă sufletul tău nu se tămăduiește, atunci ce fel de creștin ești? Creștinul își vindecă sufletul de păcat.
Așa cum păcatul îl determină pe om să nu dorească să se vindece de boala provocată de păcat, așa și în bolile psihopatologice, diavolul care se ascunde în spatele lor îl determină pe om să nu dorească să se vindece.
Oricât ar suferi, oricât l-ar durea, își protejează sinele. Nu lasă să intre în el Harul lui Dumnezeu pentru a se putea vindeca. Cei care au stări bolnăvicioase nu vor să se vindece, nu fac nimic să se vindece, se împotrivesc, își apără sinele și păcatul rămâne, starea bolnăvicioasă rămâne.
Arhimandrit Simeon Kraiopolous
Extras din „Sufletul meu, temnita mea”, Ed. Bizantină, 2009, pag. 99-100
