Începutul fiecărui bine şi al fiecărui rău este în mintea dată omului

Sfântul Petru Damaschinul, în prima sa carte din Filocalia, ia la rând pe toţi oamenii din toate timpurile, în toată diversitatea vârstelor, constituţiilor, chemărilor şi a stării materiale şi găseşte printre ei – trecând peste deosebiri, care merg uneori până la opoziţii – atât dintre cei care se mântuiesc, cât şi dintre cei care pier. „Cugetând la aceasta – spune el – mi-am frânt sufletul şi, în nedumerirea mea, îmi chinuiam mintea cu întrebarea: «De ce se întâmplă aşa? Care este începutul mântuirii sau al pieririi noastre?»”

Mult se trudi sfântul cu această întrebare, căutând cu mintea o rezolvare dreaptă şi iată ce judecată găsi la Sfinţii Părinţi: începutul fiecărui bine şi al fiecărui rău este în mintea dată omului şi, după minte, în voinţă, începutul mântuirii este ca omul să-şi lase dorinţele şi socotelile sale şi să împlinească dorinţele şi socotelile lui Dumnezeu, înainte de Lege, în Lege şi sub har se află mulţi mântuiţi, pentru că aceştia au iubit înţelepciunea şi voia lui Dumnezeu, mai mult decât propria lor înţelegere şi voie; şi iarăşi, în toate aceste vremuri se află mulţi care au pierit, pentru că au dat întâietate dorinţelor şi voii lor, în locul celor ale lui Dumnezeu.

Iar voia lui Dumnezeu nu o putem afla (în cazuri particulare) decât prin judecată, dar nu prin propria noastră judecată, ci întărită prin întrebarea celor încercaţi, care au darul judecăţii. Numai astfel putem afla ce fel de fapte voieşte Dumnezeu de la noi. Altfel, nicicum nu ne putem mântui. Fără aceasta, nici ceea ce socotim noi că este bun nu ne este de folos, ori pentru că nu este făcut la momentul potrivit, ori pentru că nu ne este, defel, necesar.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Extras Viaţa lăuntrică, Ed. Sophia, București, 2000, pag. 45-46