Înşelarea în rugăciune: „Te duce la înălţarea minţii şi, mai mult, te ridică la ceruri imaginare”

Când îţi faci rugăciunea, (…) să ai mare smerenie şi amintirea păcatelor tale, rugându-te să fii miluită şi, cât poţi, să te păzeşti ca nu cumva să fii atrasă în părerea de sine şi să cauţi ceva înalt. Înşelarea este foarte aproape. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 3, p. 297)

Cauţi înflăcărarea în rugăciune, din nebunie, şi, chiar dacă gândeşti că ai dobândit-o, fii încredinţată că este înşelare. Îndreptează viaţa ta, fii smerită şi roagă-te cu smerenie, căci Dumnezeu primeşte rugăciunile celor smeriţi. Când îţi preţuieşti singură rugăciunea, tot înşelare este. Într-o asemenea stare greşită, roagă-te ca Domnul să-ţi dea să-ţi îndreptezi viaţa şi să-ţi vezi păcatele tale şi să nu osândeşti pe nimeni. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 476)

Neputinţelor sufleteşti şi trupeşti pe care mi le-ai descris, te-ai supus pentru că, fiind lipsit de experienţă, te-ai înălţat cu mintea la Tronul Sfintei Treimi şi ai contemplat Dumnezeirea cea nepătrunsă, după închipuirea omenească, cu chipuri şi asemănări şi de aceea, după cuvântul Sfântului Grigorie Sinaitul şi al Sfântului Simeon Noul Teolog, cei fără de experienţă cad în înşelare. Chipul rugăciunii cu vedenii şi înălţarea minţii la cer îl pot folosi numai cei despătimiţi, după timp îndelungat şi multă nevoinţă, dar cel mai mult prin smerenie şi ajutorul lui Dumnezeu, curăţindu-se de necurăţiile patimilor, iar pentru începători şi neputincioşi, acest lucru este foarte primejdios şi duce la înşelarea vrăjmaşă, din pricina căreia sunt supuşi neputinţelor şi plăcerilor necuviincioase, după cum ne explică acest lucru Sfântul Apostol: Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine (Rom. 1: 28). (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a III-a, p. 141)

Văd la ce înălţime ai ajuns – când stai la rugăciune sau începi să te rogi în gând, nu îţi vine în minte nimic pământesc. Crezi că aceasta este adevărata rugăciune? Dimpotrivă, este adevărata înşelare, care te duce la înălţarea minţii şi, mai mult, te ridică la ceruri imaginare, dar eu te sfătuiesc să te rogi cu smerenie, să-ţi vezi păcatele tale şi nicidecum să nu crezi că ai ajuns la acea rugăciune neîmprăştiată. Este clar că vrăjmaşul te lasă în pace şi nu te luptă, ca să te înşele prin înălţarea minţii, iar lacrimile tale sunt greşite. „Cine nu gândeşte despre sine că este păcătos, rugăciunea aceluia nu este bineplăcută înaintea lui Dumnezeu” – scrie Sfântul Isaac (Cuvântul 55). (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 6, pp. 127-128)

În scrisoare (…) îmi scrii despre o deprindere înaltă, lăuntrică, despre rugăciunea minţii, că rugăciunea ta se lucrează singură şi la timp! Cumva aceasta nu seamănă cu adevărata lucrare şi prevesteşte mai mult o primejdie decât o izbândă duhovnicească. Măsura noastră duhovnicească — şi a mea, şi a ta — este încă mică: te sârguieşti spre cele înalte şi îmi scrii despre cele înalte, iar pe cele de jos le cam treci sub tăcere, spunând numai aşa, în treacăt, că uneori ai parte de necazuri, dar nu spui ce fel de necazuri. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a III-a, p. 46)