Întâi trebuie să predicăm altora prin exemplul vieţii noastre şi apoi prin cuvânt

Ce legătură este între învăţătură şi fapta bună?

– Cel ce învaţă pe alţii dar el nu face este ca cel ce vântură grâu străin, iar el moare de foame. Că spune Sfântul Apostol Pavel: „Cunoştinţa îngâmfă, iar duhul dă viaţă”. Iar Mântuitorul zice: „Cel ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema întru Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 5, 9). Deci, vezi că Iisus Hristos pune întâi pe „a face” şi apoi „a învăţa!” Întâi trebuie să predicăm altora prin exemplul vieţii noastre şi apoi prin cuvânt. Cuvântul se cuvine să iasă din experienţa vieţii noastre, adică din lucrare, iar nu invers, că numai atunci are putere şi ajunge la inima credincioşilor.

Cel ce învaţă şi nu lucrează fapta bună, sminteşte pe credincioşi şi nici el nu se mântuieşte, că auzi ce zice Hristos: „Nimic necurat nu va intra în împărăţia Tatălui Meu”. Este adevărat că omul nu va putea niciodată să facă în viaţă tot ce ştie, nici să ajungă cu lucrarea unde este învăţătura. Dar este dator, cum spune Domnul, măcar cu degetul cel mic să atingă, să facă cele ce învaţă pe alţii.

Aceasta ne învaţă şi Sfântul Isaac Sirul, zicând: „Cunoştinţa fără lucrare este amanet al ruşinii”, că ne ruşinăm de cuvintele noastre şi ne mustrăm de ele să nu facem ce spunem; „iar cunoştinţa unită cu lucrarea este cămară a nădejdii”, adică, ne dă nădejde de mântuire. Dar, cum spune un sfânt părinte: „Când este din ascultare, să îndrăzneşti a vorbi”. Adică, dacă este absolută nevoie şi ţi se porunceşte de mai marele tău, atunci vorbeşte de Hristos.

Sfântul Isaac Sirul ne învaţă, zicând: „Când vrei să vorbeşti undeva, întâi să te smereşti, adică să-ţi vezi neputinţele tale şi apoi să vorbeşti…”. Că „nimeni nu este mai sărac decât cel ce vorbeşte, dar el nu face”, adică nu trăieşte. Cea mai puternică predică este cea prin trăire, prin exemplul personal, „că cuvântul, şi strigând, supără; iar viaţa, şi tăcând, foloseşte”.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, în trei feluri se propovăduieşte Evanghelia lui Hrisots: cu cuvântul, cu scrisul şi cu trăirea, adică cu exemplul personal. Aceasta este cea mai înaltă cale de propovăduire. Dar Talasie Libianul zice: „Dacă nu ai fapte bune, nu vorbi de lucrare”. La fel Sfântul Isaac Sirul zice: „Nimic nu este mai sărac pe lume decât mintea aceea care filosofează despre fapta bună fără lucrare”.

Părintele Cleopa Ilie

Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, Vol. 5, Ed. Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pag. 84-85