Întreaga educaţie a tineretului creştin se sprijină pe zidul cel neclintit al învăţăturii lui Hristos

Unui cadru didactic, despre studierea credinţei în şcoli

Vă supăraţi pe unii prieteni ai dumneavoastră care privesc cu nepăsare studierea credinţei în şcoli. Aveţi dreptate. Mânia dumneavoastră e o mânie dreaptă. O astfel de mânie are valoare înaintea lui Dumnezeu – dar nu e de folos să vă mulţumiţi cu mânia, nici doar să încercaţi să convingeţi. Trebuie să vă şi rugaţi lui Dumnezeu pentru cei ce din nepricepere se răzvrătesc împotriva învăţării legii lui Dumnezeu în şcoli, ca Dumnezeu să le deschidă ochii şi să-şi dea seama că îşi taie craca de sub picioare, căci cu adevărat întreaga educaţie a tineretului creştin se sprijină pe zidul cel neclintit al învăţăturii lui Hristos.

La noi, ea s-a sprijinit astfel de-a lungul întregului mileniu al istoriei noastre creştine, aşa trebuie să se sprijine şi azi, şi mâine, şi în veacul veacului. Această educaţie nu ne-a făcut de ruşine în trecut, nu o va face nici în viitor. Ea ne-a dat omeni de prima mână, care sunt podoaba istoriei noastre aşa cum stelele sunt podoaba bolţii cereşti. Şi este uriaş numărul acestor bărbaţi şi femei – al stelelor pe bolta istoriei poporului nostru. Dar ce alt scop are educaţia decât acela de a da oameni, oameni adevăraţi? Învăţătura despre educaţie, atât la noi cât şi la toate popoarele creştine, trebuie neapărat să corespundă cu învăţătura lui Hristos. Dacă educaţia e separată de învăţătura lui Hristos nu se pierde învăţătura lui Hristos, ci se pierde educaţia şi se pierd oamenii adevăraţi.

Episcop Nicolae Velimirovici

Extras din „Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, Vol. 2, Ed. Sophia, Bucureşti, 2003, pag. 48-49

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.