„Invidiosul se bucură de insuccesele altora şi se amărăşte de reuşitele lor” – Două pilde care ne arată unde îl duce pe om invidia

Două pilde care ne arată unde îl duce pe om invidia

Există următoarea parabolă. Un ţăran avea douăsprezece gâşte grase, iar vecinul lui – una singură, murdară şi slăbănoagă. „Doamne”, s-a indignat vecinul, „unde este dreptatea? Cum de îngădui aşa ceva?” – şi a auzit glas de Sus: „De acum vei avea douăsprezece gâşte.” „Nu”, a întors vorba omul, „mai bine fă să aibă şi vecinul tot una.”

Iată esenţa invidiei: mizantropia, întristarea provocată de bunăstarea aproapelui, dorinţa ca cel care trăieşte mai bine decât tine să păţească ceva rău. Invidiosul se bucură de insuccesele altora şi se amărăşte de reuşitele lor. El vrea să-l vadă urât pe cel plăcut la înfăţişare, sărac – pe cel bogat, lipsit de înzestrare – pe cel talentat.

Incă o istorie. Intr-un salon de spital cu două locuri zăceau doi oameni bolnavi fără speranţă – pe paturi identice, în condiţii identice. Singura diferenţă era aceea că unul se putea uita pe fereastră, iar celălalt – nu; în schimb, lângă acesta din urmă era butonul care alerta asistenta de gardă. A trecut vremea, anotimp după anotimp… Cel care zăcea lângă fereastră îi povestea vecinului tot ce vedea: ploaie, zăpadă, soare, pomii ba acoperiţi cu „dantelă” pufoasă de zăpadă, ba acoperiţi cu ceaţă uşoară de primăvară, ba împodobiţi cu strai de verdeaţă sau cu cel galben-purpu- riu, de rămas-bun, al toamnei…

Odată, bolnavului de la fereastră i s-a făcut rău noaptea. L-a rugat pe celălalt să cheme asistenta, însă vecinul, înrăit, nu l-a ascultat, şi nefericitul a murit. In ziua următoare, în cameră a fost adus alt pacient. „Veteranul” s-a folosit de prilej şi a rugat să fie mutat la fereastră. Atunci a văzut, în sfârşit, că… fereastra dă spre un perete cenuşiu, care ascundea restul lumii de afară. A tăcut ce a tăcut, după care i-a zis noului vecin: „Dacă o să mi se facă rău noaptea, să nu chemi asistenta.”

Vedeţi unde îl duce pe om invidia?! Mecanismul apariţiei sale în suflet e simplu: văzând un om care o duce bine, invidiosul mai întâi îşi doreşte acelaşi lucru pentru sine însuşi, dar când înţelege că acest vis este irealizabil, vrea să-i răpească bunăstarea şi să-l aducă la nivelul său. Potrivit Apostolului Pavel, trufia naşte boala gâlcevilor şi certurilor de cuvinte, din care pornesc ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene (I Tim. 6,4).

Konstantin V. Zorin

Extras din „Ce ne impiedica sa fim cu Dumnezeu”, Ed. Sophia