Ispita nu vine la întâmplare, ci după pofta ta
Foarte mulţi utilizează termenul “ispită”, dar prea puţini îi cunosc adevăratul sens şi efect în viaţa noastră. Cu atât mai mult că şi dicţionarul explicativ nu dă o definiţie concretă, ba chiar eronată. Ispita este înţeleasă ca îndemn (spre rău), ademenire, tentaţie, seducție, chiar şi păcat. Iar la întrebarea dacă este bună sau rea toţi răspund că trebuie să ne ferim de ispite.
Totuşi, ce ar trebui să ştim despre ispite? Acestea reprezintă încercări care vin asupra omului de la diavol şi de la oamenii răi şi sunt îngăduite de Dumnezeu. Astfel, ceea ce îngăduie Domnul este spre folosul nostru, cu condiţia să luptăm şi să nu acceptăm ispita. Doar ispita primită de om ajunge să fie păcat.
Ispitele corespund slăbiciunii firii omeneşti. Sfantul Apostol Pavel ne spune: „Dar credincios este Dumnezeu care nu vă va lăsa pe voi sa vă ispitiţi mai mult decât puteţi; ci împreună cu ispita vă face şi sfârşitul ei, ca s-o puteţi suferi” (I Corinteni 10, 13 ).
Trei sunt duşmanii care ne ispitesc: diavolul, plăcerile lumii şi trupul pătimaş. Diavolul ne ispiteşte cu necredinţa, deznădejdea, mândria şi slava deşartă. Apoi suntem ispitiţi cu bunătăţile acestei lumi ca averea şi statutul social. Prin trup vin alte ispite precum este lenea, lăcomia pântecelui, desfrâul etc.
Sfântul Meletie Mărturisitorul indică opt părţi prin care diavolul îl ispiteşte pe om. De sus: când ne silim să săvârşim virtuţi peste puterile noastre. De jos: când slăbeşte râvna pentru cele sfinte. Din stânga: prin patimi trupeşti după cum sunt lăcomia, mânia, ura ş.a. Din dreapta: prin patimi sufleteşti după cum sunt mândria, slava deşartă, egoismul etc. Din faţă: prin agonisiri exagerate şi frica pentru ziua de mâine. Din spate: prin îndemnul de a reveni la păcatele anterioare. Din lăuntru: prin toate patimile care ne stăpânesc inima. Din afară: prin cele cinci simţuri.
Numai credinciosul care îşi petrece smerit viaţa şi în rugăciune este capabil să reziste tutror ispitelor. Ba mai mult: fără ispite nici nu poate fi închipuită mântuirea, căci numai prin această luptă duhovnicească dobândim viaţa veşnică fericită.
Foarte mult ajută rugăciunea inimii: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)”, care ne fereşte de aceste atacuri din partea forţei malefice şi prin locurile noastre slabe. În rugăciunea domnească auzim cuvintele: “Şi nu ne duce pe noi în ispită”, înţelegând ispita lepădării de Dumnezeu. Trebuie să-i cerem Domnului să putem rezista tuturor încercărilor care sunt înşirate în calea vieţii noastre. Sfântul Marcu Ascetul ne spune: “Cel ce vrea să biruiască ispitele fără rugăciune şi rabdare nu le va depărta de la sine, ci mai tare se va încâlci cu ele” (Sf. Marcu Ascetul). Iar Avva Iov adaugă: “Prin puterea Sa, Hristos a biruit pe ispititorul; îl putem birui şi noi cu puterea şi cu numele lui Iisus. Numele lui Iisus e mai puternic decât oţelul, mai tare decât granitul. Nu există scut mai puternic, nu există o armă mai puternică în războiul duhovnicesc decât rugăciunea lui Iisus.” Iar Părintele Arsenie Boca ne încurajează: “Când ai vreo ispită, nu sta posomorât, că nu e bine. Posomoreala adânceşte ispita şi gândul. Fii senin şi nu te lăsa dus în ispită. Ispita nu vine la întâmplare, ci după pofta ta.”
Viaţa duhovnicească presupune multe greutăţi, dar acestea nu sunt de neînvins, pentru că eforturile noastre sunt susţinute şi de ajutorul Celui de Sus. Când ne vin ispitele să facem ce a făcut şi Mântuitorul atunci când a fost ispitit de diavol în pustiu. Hristos i-a răspuns diavolului în toate ispitele cu cuvântul lui Dumnezeu, adică cu Sf. Scriptură. Când L-a ispitit cu foame, a arătat că: „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4). Când L-a ispitit cu mândria ducându-L pe aripa templului şi îndemnându-L cu viclenie să se arunce în jos, El i-a răspuns: „Scris este să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău” (Matei 4, 6). Când l-a ispitit cu bogăţia şi slava şi lumească, arătându-I că i le va da numai dacă i se va închina lui, El i-a răspuns: „Piei satano! Căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti!”.
Dar noi, creştinii de astăzi, ce să-i răspundem diavolului când abia de ştim „Tatăl nostru”?! De aici şi pornesc toate răutăţile şi fărădelegile noastre, pentru că suntem departe de Dumnezeu şi nu trăim conform legilor Sale.
Trebuie multă atenţie pentru a depăşi ispitele şi a vedea cine-i ispititorul. Bătrânul Amfilohie spunea referitor la acest subiect: “Dacă cineva aruncă cu piatra într-un câine, acesta, în loc de a se arunca asupra celui ce a dat cu piatra, se aruncă asupra pietrei pentru a o muşca. Noi facem la fel. Ispititorul trimite o persoană pentru a ne ispiti fie printr-un cuvânt, fie printr-o atitudine şi, în loc să ne aruncăm asupra celui ce a aruncat piatra, adică asupra ispititorului, noi muşcăm piatra, adică pe fratele nostru pe care l-a folosit vrăjmaşul!”.
Acelaşi Bătrân insista: “În ceasul ispitei, noi trebuie să dăm dovadă de răbdare şi să ne rugăm. Ispititorul este mare expert: are munţi întregi de mijloace! Ispititorul nelinişteşte, creează stări de apăsare şi de lupte exterioare. El cunoaşte nenumărate viclenii. El face pe om să se îndoiască. De aceea noi naufragiem adesea. Când trecem prin încercări, harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. Încercaţi de ispite, constatăm cât de slabi suntem şi, smerindu-ne, atragem harul lui Dumnezeu. Vânturile ispitelor, în această situaţie, nu ne vor afecta, şi nu ne vor putea face nimic”
Ispita începe mereu cu un gând de îndoială. Primul lucru pe care ispititorul l-a spus Evei a fost: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?” (Facerea 3,1). Oamenii sunt ispitiţi doar cu ceea ce au nevoie sau doresc. Înseamnă că atunci când căutăm să ne satisfacem nişte nevoi trebuie să fie în concordanţă cu cuvântul lui Dumnezeu. Or, ispitirea lui Hristos în pustie este o vie mărturie a omului înduhovnicit care nu cade pradă ispitirilor şi slăbiciunilor acestui veac.
