Jertfa supremă a lui Hristos: Moartea Sa a devenit expresia desăvârșită a iubirii divine față de omenire
Părintele Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai profunzi teologi ortodocși ai secolului XX, ne oferă o meditație amplă asupra misterului Învierii lui Hristos, pe care îl descrie drept o trecere esențială de la moarte la viață, o biruință spirituală și cosmică. În reflecția sa, Părintele evidențiază că Învierea nu reprezintă doar o revenire la viața fizică, ci o transfigurare completă, o unire desăvârșită a umanității cu Dumnezeu, posibilă prin moartea ca jertfă. Hristos, ca Om, experimentează moartea doar pentru a arăta realitatea sa, iar prin unirea cu Tatăl prin jertfa de bunăvoie, trece fără întârziere în starea de Înviere, devenind temeiul speranței noastre de mântuire.
Iată cum explică Părintele Dumitru Stăniloae acest adevăr fundamental al credinței creștine:
„Hristos nu rămane în starea morții, decât atât cât să se vadă că El a murit cu adevărat, adică până a treia zi. Unirea deplină ca Om cu Tatăl prin jertfă Îi aduce fără întârziere starea de Înviere. Aceasta arată că nu se ajunge la înviere fără să se treacă prin moartea ca jertfă, dar nu numai ca să se arate că trebuie să se treacă de la trupul acesta muritor la cel nemuritor, ci și pentru că starea la care se ajunge prin moartea ca jertfă e o stare de unire deplină cu Dumnezeu, deci cu totul superioară celei trăite în trupul muritor. E o stare la care trece, prin moarte, cel ce va învia. Hristos ajunge la Înviere îndată după starea în care intră prin moartea primită ca jertfă, dar noi ajungem la ea la sfârșitul acestui chip al lumii, când materia întreagă se va transfigura, după ce va servi, în forma actuală, tuturor oamenilor de după noi spre creșterea spirituală și spre primirea în trupul acesta muritor a morții lui Hristos.
Aceasta și ca să ne rugăm aici cu înțelegere, pentru cei ce au fost pe pământ înaintea noastră. Învierea fără întârziere a lui Hristos e preînălțarea Lui (Filip 2, 9), pentru că El a primit Cel dintâi moartea ca jertfă de bunăvoie și pentru ca El să ne fie nădejdea învierii tuturor și ca focar de atracție spre ea. Învierea lui Hristos prevestește deplina „trecere” de la viața robită legilor naturii în starea actuală, la viața din Dumnezeu Cel absolut, în care materia va fi ridicată în Duhul Sfânt peste legile care o robesc și prin care robește pe om.
Starea morții noastre față de păcatele plăcerilor egoiste e o treaptă mai înaltă la care urcă omul în transcenderea sa. Prin moartea cu trupul, acceptată din credință, va trece la o treaptă și mai înaltă. Iar învierea cu trupul va fi trecerea la cea mai înaltă treaptă. Starea morții față de păcat e o biruire a prea marilor dependențe ale omului de lume și de trupul ajuns într-o robie față de ea prin păcat, sau prin slăbirea legăturilor cu Absolutul personal. Starea morții cu trupul va fi o eliberare completă a trupului de aceste dependențe. Dar starea de înviere va fi ridicarea trupului de către sufletul înălțat la treapta atinsă printr-o mai mare pătrundere a lui de Dumnezeu, odată cu moartea trupească, la starea de transparență desăvârșită a lui Dumnezeu prin omul întreg.
Sufletul reunifică prin aceasta trupul cu sine și, prin aceasta, cu Dumnezeu la nivelul cel mai înalt, după asemănarea lui Hristos. Se restabilește omul întreg, dar la treapta de supremă transcendere și de deplină transparență a lui Dumnezeu prin el, asemenea lui Hristos și în unire maximă cu El.”
Citește și: Duhul demonic înfricoșător al grabei. Răbdarea e ritmul lui Dumnezeu, nerăbdarea e duhul diavolului
Reflecția Părintelui Dumitru Stăniloae subliniază că moartea ca jertfă reprezintă un pas esențial în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Prin Învierea Sa, Hristos devine temeiul și speranța noastră pentru viața veșnică, oferindu-ne posibilitatea unirii depline cu Dumnezeu. Această perspectivă ne invită la o mai mare înțelegere a tainelor credinței și la o viață trăită în lumina Învierii.
