Liturghie și lacrimi în Egipt
Dumnezeiasca Liturghie, cea mai importantă slujbă a religiei creștine, este modul în care Mântuitorul Iisus Hristos devine prezent în mod real în mijlocul comunității euharistice. Făgăduința „iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacului” se împlinește în fiecare Liturghie săvârșită. Încă de la începutul Bisericii, creștinii au fost „popor euharistic sau popor al Liturghiei”. De două mii de ani, Liturghia nu a încetat să fie săvârșită. În plină epocă de persecuții, atunci când creștinii erau prigoniți – neavând un loc sigur de rugăciune, Liturghia nu a încetat. Era săvârșită pe mormintele martirilor, în catacombe, cimitire, case particulare, de multe ori sub cerul liber sau, după cum mărturisește Tertulian, pe mâinile unui diacon. După edictul de la Milan din anul 313, Liturghia creștină a căpătat fast, fiind săvârșită în biserici împodobite, cu cler numeros și participare activă a comunităților creștine care, de la zi la zi, au crescut.
Istoria creștină a mai cunoscut însă, și după epoca persecuțiilor, momente în care dumnezeiasca Liturghie nu a putut beneficia de o biserică și de toate cele necesare cultului. Dar, ea nu a încetat niciodată.
Așa s-a întâmplat în zilele noastre, într-o biserică creștină din Egipt. Incendiată și distrusă în luna august a anului 2013, atunci când s-a strigat pentru prima dată „islam sau moarte”, biserica Sfântului Gheorghe din satul El-Arish nu a fost părăsită niciodată. În noaptea de 16 august 2013, mai mulți creștini s-au jertfit apărându-și biserica. Apoi, aceasta a fost incendiată. În focul făcut în fața Altarului au ars icoane istorice, cărți și documente valoroase. Sfintele vase, fiind din metale prețioase, au fost furate. În urmă a rămas doar o ruină fumegândă.
Chiar dacă în urma răpirilor, violurilor, jefuirilor, comunitatea creștină s-a diminuat, mulți creștini emigrând în Liban sau Europa, biserica și Liturghia nu au fost uitate. Fără o parte de acoperiș, fără ferestre și uși, fără Sfânta Masă care a fost dărâmată, cu un morman de moloz în mijlocul naosului, după câteva zile de la actele luptătorilor Frăției Musulmane, creștinii s-au întors la Liturghie. Au curățat biserica, așa cum au putut. Din cauza sărăciei, nu și-au permis să pună geamurile la loc sau să reconstruiască Sfânta Masă și să zugrăvească alte sfinte icoane, dar au făcut posibilă slujirea dumnezeieștii Liturghii, duminică de duminică.
Părintele Mina le amintește credincioșilor cât este de important să continue să vină la Liturghie: „De ce trebuie să continuăm să venim la Liturghie în biserica noastră? Pentru că au murit frații noștri pentru ea. Pe zidul de la intrare și pe pragul de sus, sângele lor încă se vede și nu îl vom șterge niciodată, pentru ca să nu uităm de jertfa lor. Ei nu mai au posibilitate să se roage la biserică, dar noi avem. Avem și datoria să ne rugăm pentru ei. De 2000 de ani, aici nu a încetat Liturghia! Vreți să se oprească acum? Să fim trecuți în cartea istorie că noi am fost ultimii creștini de aici, care am abandonat biserica părinților noștri? Să nu fie așa! Puțini suntem, dar avem șansă să ducem mai departe credința și Liturghia!”. Sursa: doxologia.ro
