Lupta creştinilor cu diavolii

Capcanele-diavolului

Comuniunea harică (unirea mistică) cu Mântuitorul Iisus Hristos izbăveste pe cei credinciosi de robia diavolilor, numai în cazul în care credinta lor este desăvârsită.

Dar pentru că nu toată lumea atinge desăvârsirea, puterea diavolului în lume continuă să-i domine pe cei nedesăvârsiti, pe măsura patimilor lor. La fel se întâmplă si cu cei necredinciosi.

Deci numai cei credinciosi se pot izbăvi de diavoli, prin puterea lui Hristos, pe care o primesc prin Sfintele Taine, prin rugăciune si prin celelalte fapte bune crestine. Cei care se răstignesc în Hristos, cu patimile si păcatele lor, au putere de a birui pe diavoli. Pentru că numai prin intermediul păcatelor si al slăbiciunilor demonii se lipsesc de sufletul omului. Atâta timp cât omul trăieste în păcate, el este orb si surd fată de Lumina Evangheliei.

Sfântul Grigorie de Nissa spune: „…Când fiinta noastră a căzut în păcat, Dumnezeu n-a lăsat căderea noastră fără Providenta Sa, ci în ajutorul vietii fiecaruia pune un înger, iar pe de altă parte Satana încearcă să facă acelasi lucru, prin mijlocirea unui demon viclean care ar dăuna vietii omenesti”.

Omul însă, aflându-se între înger si demon, prin el însusi îi dă putere mai mare unuia, fată de celălalt, asupra sa. El îsi alege prin liberă vointa sa un învătător (sfătuitor) din cei doi. Ingerul lui Dumnezeu îi îndreaptă gândurile către faptele virtuoase, iar diavolul îl ispiteste cu plăcerile materiale, din care nu există nici o nădejde de mântuire.

După cum aflăm din scrierile Sfintilor Părinti, omul este acela care, în cele din urmă, face alegerea între bine si rău. Atunci când crestinul colaborează cu îngerul lui Dumnezeu, cu ajutorul Duhului Sfânt va înfrunta usor pe demoni. Cuviosul Ioan din Carnaf spune că atunci când crestinii rugându-se rezistă cu bărbătie ispitelor, se căiesc pentru păcatele făcute, rabdă cu blândete ispitele, diavolii se chinuiesc si se ard, dar crestinilor nu le este dat să vadă acest lucru, ca să nu se mândrească.

Rugăciunea, care face ca harul Duhului Sfânt să se reverse asupra omului, unindu-l cu Dumnezeu, îi arde pe demoni, iar acestia nesuferind focul haric, fug cu vaiete. Iată de ce, ori de câte ori necuratul duh ne ispiteste, trebuie să îngenunchiem la rugăciune, care ne aduce harul lui Dumnezeu si cu care vom fi de nebiruit. In viata liturgică este cunoscută puterea rugăciunii si a tămâiei de a lunga duhurile rele. de asemenea, diavolii sunt arsi si alungati de Dumnezeu, care lucrează prin Icoanele Făcătoare de Minuni si prin Moastele Sfintilor.

Invătătura despre duhurile diavolesti – după Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.