Mâna Sfântului Nicolae, ferecată în inima Capitalei

De 400 de ani, Biserica voievodală „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, amplasată la kilometrul zero al României, ocroteşte mâna dreaptă a Sfântului Nicolae. De cel puţin tot atâta timp, sfântul a înflorit credinţa în oamenii acestei ţări prin minunile sale, drept care mărturiile scrise sau nescrise ale celor săraci, flămânzi, bolnavi, trişti, rătăciţi sau deznădăjduiţi sunt nenumărate. Iar minunile nu mai contenesc să apară, chiar şi astăzi.

Cu toate că Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi prăznuiţi peste an, puţini bucureşteni ştiu de prezenţa sfintelor sale moaşte în ultima şi singura ctitorie din Capitală a Sfântului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), fapt confirmat şi de preot profesor Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou”, care adaugă: „Mâna dreaptă a marelui ierarh al bisericii noastre este o binecuvântare mare pentru Bucureşti şi pentru toată ţara.” Cu trupul la Bari, în sudul Italiei, cu un braţ în nord-estul Franţei şi cu moaşte ale mâinii drepte în ţara noastră, Sfântul mărturisitor neînfricat al Evangheliei continuă să facă minuni chiar şi în zilele noastre.

Drumul moaştelor

Vă întrebaţi, fireşte, cum a ajuns mâna dreaptă a Sfântului Nicolae în sfântul lăcaş din centrul Bucureştiului.

Întâi, trebuie spus că Sfântul Nicolae a trecut la Domnul la începutul secolului al IV-lea şi a fost înhumat în locul său de origine, Mira Lichiei, unde a şi păstorit ca ierarh. După moartea sa, Biserica a organizat pelerinaje la mormânt, iar vestea despre viaţa şi faptele săvârşite de marele ierarh a făcut înconjurul Europei.

Prin anul 1087, mormântul a fost deschis de nişte negustori italieni, care au dus moaştele sfântului la Bari, în sudul Italiei. Mult mai târziu, un călător valah a luat cu sine, la bordul unei corăbii ancorate în portul Constanţa, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, pe care a dăruit-o Mitropoliei din Bucureşti. Unele surse spun că mâna sfântului i-a fost trimisă lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin român, ca semn de preţuire pentru vitejia domnitorului împotriva păgânismului.

În continuare, voievodul Mihai Viteazul a îmbrăcat caseta în care se aflau sfintele moaşte cu aur de 24 de carate, argint şi nestemate şi le-a oferit Bisericii bucureştene „Sfântul Gheorghe Nou”, fapt atestat de documente istorice de la sfârşitul secolului al XVI-lea: „Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) şi Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic (fiind) Mitropolitul Eftimie”.

Furtul şi pedeapsa sfântului

Enoriaşii seniori ai parohiei îşi amintesc şi-acum de anul 1993, când sipetul cu moaştele mâinii Sfântului Nicolae a fost furat de trei hoţi. Prădătorii au avut îndrăzneala să intre pe furiş, în puterea nopţii, în biserică şi să ia şi epitaful brodat cu fir de aur de la mormântul voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Hoţii au tăiat caseta de aur, pe care au topit-o între timp, dar au fost prinşi şi judecaţi pentru fapta lor. Epitaful a fost recuperat. La fel şi sfintele moaşte, care au fost aşezate într-o lădiţă de argint, la loc de cinste, neatinse până astăzi de vreo altă mână prădalnică.

Cum nici o faptă nu rămâne fără răsplată, chiar în data de 6 decembrie, la un an după furt, numitul Carabulea, capul bandei, a murit în puşcărie în urma unui infarct. Tot din presa vremii mai aflăm că ceilalţi complici ai răposatului, odată ajunşi în închisoare, s-au căit îndelung pentru fapta lor, însă unul dintre ei şi-a pierdut minţile, irecuperabil.

„Trebuie să trăieşti mesajul pe care ţi-l dă un sfânt”

De la incidentul furtului, nimic nu a mai tulburat liniştea frumoasei ctitorii brâncoveneşti, cu o rezonanţă spirituală şi culturală aparte (se spune că în 17 iunie 1889, în această biserică s-a oficiat slujba de înmormântare a lui Mihai Eminescu).

Chiar dacă pe uşa bisericii se perindă zilnic duzine de suflete însetate de alinare duhovnicească, totul se desfăşoară în bună-cuviinţă. Printre schelele proptite de pereţii îmbrăcaţi în pictura cea nouă, oamenii fac rânduri-rânduri la moaştele Sfântului Nicolae, în faţa icoanelor făcătoare de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva (1836), a Maicii Domnului (sec. al XVIII-lea), dar şi a mormântului domnitorului-martir Constantin Brâncoveanu.

De vreo doi ani încoace, în fiecare miercuri a săptămânii, biserica devine neîncăpătoare. După săvârşirea Tainei Sfântului Maslu şi a rostirii Acatistului Sfântului Nicolae, în intervalul orar 17:00 – 20:00, racla cu sfintele moaştele se deschide, pentru ca fiecare credincios să se poate închina. Mare parte dintre cei prezenţi sunt tineri, semn că moştenirea credinţei străbune lăstăreşte neîncetat, ca o dovadă a dragostei lui Dumnezeu pentru acest neam.

Cât priveşte sărbătoarea de luni, 6 decembrie, Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” s-a pregătit din timp pentru a-şi întâmpina cum se cuvine pelerinii, primiţi cu bucurie de Sfântul Nicolae an de an. Rugăciunile de slavă şi mulţumire adresate acestui sfânt, venerat atât în Răsărit, cât şi în Apus, vor începe sâmbătă seară, cu slujba Vecerniei.

Potrivit spuselor preotului Cărămizaru, moaştele Sfântului Nicolae vor fi scoase afară, după care se va înconjura biserica, pentru ca mai apoi să fie aşezate într-o raclă nouă. Un baldachin cu racla special pregătită pentru ziua praznicului va fi amplasat în pridvorul bisericii. Va sta acolo până când şi ultimul credincios se va închina, în linişte, cu multă răbdare şi seninătate pentru că, în astfel de zile mari, după cum arată părintele Dumitru Stăniloae, „prin toţi porii fiinţei tale trebuie să trăieşti mesajul pe care ţi-l dă un Sfânt”.

Mesajul Sfântului Nicolae către oameni poate fi unul asemănător cuvintelor pe care David Împăratul le-a adresat Divinităţii: „Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu; învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu; către Tine sunt aruncat din pântecele maicii mele, Dumnezeul meu eşti Tu”.

Raluca Brodner
Sursa: ziarullumina.ro, Editia 04 Decembrie 2010